„Atunci Pavel, luând cu el pe acei bărbați, curățindu-se împreună cu ei a doua zi, a intrat în templu, vestind împlinirea zilelor curățirii, până când a fost adusă ofranda pentru fiecare dintre ei. Și când era să se împlinească cele șapte zile, iudeii din Asia, văzându-l în templu, au întărâtat toată mulțimea și au pus mâna pe el, strigând: «Bărbați israeliți, ajutați! Acesta este omul care învață pe toți pretutindeni, împotriva poporului și a Legii și a locului acestuia; încă și elini a adus în templu și a spurcat acest loc sfânt». Căci ei văzuseră mai înainte cu el împreună în cetate pe Trofim din Efes, pe care socoteau că Pavel l-a adus în templu. Și s-a mișcat toată cetatea și poporul a alergat din toate părțile și, punând mâna pe Pavel, îl trăgeau afară din templu și îndată au închis porțile. Dar când căutau ei să-l omoare, a ajuns veste la comandantul cohortei, că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luând îndată ostași și sutași, a alergat la ei; iar ei, văzând pe comandant și pe ostași, au încetat de a mai bate pe Pavel.” (Faptele Apostolilor 21, 26-32)
A desăvârși nu înseamnă a disprețui
Sfântul Pavel dezvoltă în Epistola către Galateni învățătura potrivit căreia Legea Veche este pedagog către Hristos. Părinții Bisericii nu au văzut nici o contradicție între cele două Testamente ci, dimpotrivă, au afirmat că ambele zugăvesc icoana lui Hristos.
Cuvântul întrupat este Cel care a vorbit în Legea Vechea, de aceea Hristos Domnul a afirmat în predica de pe munte că nu a venit să strice Legea, ci să o împlinească (Matei 5, 17).
Episodul apostolic prezentat astăzi de Biserică ne descrie încercarea Sfântului Pavel de a arăta că el nu disprețuiește Legea Vechiului Testament, dar în același timp, Îl predică pe Hristos Domnul. Templul trebuia să devină Biserică.
Iudeii nu au înțeles că a desăvârși nu înseamnă a disprețui, că a plini nu presupune a tăgădui. Din acest motiv, ei răspund cu violență, crezând că astfel își apără credința.
Scopul nostru, atunci când ne apărăm credința, este să dăm buna mărturie despre ea, nu să o compromitem prin comportamente nedemne de un creștin.
Credința nu se apără cu violență, ci cu fapte bune, cu pace și sfințenie.
În numele unui Mântuitor Care a pătimit mult nu se pot declanșa războaie. Credința este apărată atunci când este trăită, când este păstrată în suflet.
(Ciprian OLINICI)
