Credința adevărată. Unitatea euharistică.

Actul rugăciunii este o mărturisire a adevărului de credință, o participare mistică la dumnezeire întrucât cerem împărtășirea harului necreat care îndumnezeiește pe adevăratul luptător și trăitor în Hristos. Rugăciunea ne apropie la modul cel mai intim și ne face să împărtășim același Duh Sfânt, iar motorul rugăciunii este încredințarea lăuntrică că Dumnezeu îl ascultă pe credincios, încredințare izvorâtă din credința lui. Așadar dacă credința este stricată, atunci de ce fel de duh de rugăciune comună se pot împărtăși un ortodox și un romano-catolic, spre exemplu, știind că romano-catolicii prin baza lor doctrinară atentează la însăși dogma Sf. Treimi?
Dacă în tradiția Bisericii s-ar fi înțeles prin cuvântul eretici numai cei care au căzut din credință în primele IV veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus precizări afirmative privind rugăciunea în comun cu cei ce au fost declarați eretici în veacurile următoare (iconoclaști, monofiziți, monoteliți, etc.). Ori toți cei care s-au abătut numai „cu o iotă sau o cirtă” de la adevăr au fost anatematizați și s-a oprit rugăciunea în comun cu ei.
Noi, ortodocșii spunem oricând „da” rugăciunii pentru cei căzuți în rătăcire, faptelor de iubire față de aceștia, dar respingem orice formă de rugăciune în comun cu ei știut fiind că același Duh Sfânt lucrează și se roagă atât la Sf. Euharistie cît și la orice act religios individual sau colectiv realizat de creștinul ortodox care are o relație vie și conștientă cu Dumnezeu Sfânta Treime.
Sf. Maxim Mărturisitorul vorbește astfel despre dreapta credință: „Mântuitorul și-a numit Biserica Sa sobornicească, dreptmăritoare”. Despre unitatea euharistică, Sf. Ciprian al Cartaginei scrie următoarele: „Trebuie să știi că episcopul este în Biserică și Biserica în episcop, iar cel ce nu este în comuniune euharistică cu episcopul, acela nici nu este în Biserică și se înșeală cei care nu sunt împăcați cu ierarhia instituită de Dumnezeu, având nădejdea să-și găsească unitatea liturgică pierdută. Când de fapt, Biserica este una, sobornicească și neîmpărțibilă și peste toate unită și întărită prin comuniunea euharistică a ierarhilor. „De aici rezultă clar că unitatea de credință și liturgică a episcopilor formează Biserica adevărată a lui Hristos.
Așadar cei care s-au despărțit de trupul lui Hristos, Biserica cea una, nu mai sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele Biserici dacă nu mărturisesc credința cea adevărată și dacă au întrerupt comuniunea euharistică cu Biserica cea una? A spune că două corăbii duc la limanul mântuirii – cea Ortodoxă și oricare alta – înseamnă a spune că sunt două adevăruri, două căi către cer și nu una singură pe care a instituit-o Însuși Domnul.
Sf. Ioan Gură de Aur afirmă: „Biserica adevărată a lui Hristos este una singură din care în diferite timpuri s-au despărțit diverse adunări eretice și grupări schismatice. „Sf. Ioan Hrisostom îi numește pe cei desprinși din trupul Bisericii, ori eretici, ori schismatici. Orice creștin ortodox trebuie să respingă categoric învățătura protestantă a acelor teologi care consideră eretici numai pe cei ce s-au separat de Biserică în primele IV veacuri. Oare nu și Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat de la credința cea dreaptă? Nu au fost declarați eretici cei care nu cinstesc icoanele, Sfintele Moaște și nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Născătoare de Dumnezeu? Și știm că acestea au fost așa și
s-au spus după veacul IV..
Sfintele Canoane opresc rugăciunea în comun cu schismaticii și ereticii (Can. 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Can. 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Can. 9 al Sf. Timotei al Alexandriei). Canonul 45 Apostolic poruncește: „Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească și dacă l-ar primi să slujească ca preot să se caterisească. „La tâlcuirea Can. 47 al Sf. Apostoli, scrie Sf. Nicodim Aghioritul că „Latinii sunt eretici și nu au nici Botez, nici Preoție și dacă vreun preot nu botează pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afurisește.