„Nașterea Domnului”

Credincioșii ortodocși de stil vechi, așteptați, sâmbătă, la Mănăstirea Slătioara

Credincioșii ortodocși de stil vechi sunt așteptați, sâmbătă, la Mănăstirea Slătioara, pentru a participa la Sfânta Liturghie, în ziua Nașterii Domnului
Credincioșii ortodocși de stil vechi sunt așteptați, sâmbătă, la Mănăstirea Slătioara, pentru a participa la Sfânta Liturghie, în ziua Nașterii Domnului

Credincioșii ortodocși de stil vechi din județ, dar și din țară, sunt așteptați, sâmbătă, la Mănăstirea Slătioara, din comuna Râșca, pentru a participa la Sfânta Liturghie, în ziua Nașterii Domnului, oficiată de ÎPS Vlasie Mogârzan, Arhiepiscop și Mitropolit al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Conform calendarului iulian, credincioșii de stil vechi sărbătoresc Nașterea Domnului pe 7 ianuarie. În Ajunul acestei sărbători, preoții ortodocși de stil vechi intră în casele credincioșilor pentru a le vesti Nașterea Domnului. Fiind zi de post, gospodinele pregătesc pentru Ajun câte 12 feluri de mâncare în numele apostolilor.
Slujbele încep din Ajunul Nașterii Domnului, la Slătioara
În localitatea Slătioara, din comuna Râșca, 90% dintre locuitori sunt ortodocși de stil vechi, circa 200 de familii. La Mănăstirea Slătioara, unde se află și sediul Mitropoliei Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, vor veni credincioși ortodocși de stil vechi din Ulma, Râșca, Bogdănești, Rădășeni, Fălticeni, Suceava, Sadău – Brodina, Slătioara, dar și credincioși din județele Bacău, Neamț, Botoșani și municipiul București.
Părintele arhimandrit Bonifatie, de la Mănăstirea Slătioara, cu hramul Schimbarea la Față (mănăstire al cărei stareț este arhimandritul Maxim), ne-a spus că Sărbătoarea Nașterii Domnului începe din Ajun, de vineri, când, seara, se oficiază Slujba de Priveghere, la finalul căreia se cântă colinde. După Sfânta Liturghie de sâmbătă, oficiată de ÎPS Vlasie Mogârzan, Arhiepiscop și Mitropolit al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, se va citi și Pastorala la Naștere Domnului.
Turte coapte pe plită, „scutecele Domnului”, care se mănâncă doar în Ajunul Crăciunului
Gospodinele care sărbătoresc sâmbătă Nașterea Domnului și-au primenit casele și au început cumpărăturile pentru marea sărbătoare. De pe masa de Ajun nu vor lipsi tradiționalele turte, care poartă denumirea de „scutecele Domnului”. Gospodinele ne-au povestit cum pregătesc acest fel de mâncare aparte, din turte coapte pe plită, pe care le lasă să se răcească, apoi le sfărâmă într-un lighean, bucăți mai mărișoare, peste care toarnă mac, în prealabil îndulcit și fiert, iar la sfârșit adaug un sirop de zahăr sau miere de albine. Dau totul la rece, după care acest fel de mâncare de post poate fi consumat.
Pe masa de Ajun, se mai adaugă grâu fiert amestecat cu nucă și zahăr, salată de bob fiert, zacuscă, compot de prune afumate, sarmale de post cu hribi, ciulama de ciuperci, salată de sfeclă cu ciuperci, salată de fasole, pește, ștrudel cu mere, salată de vinete. Toate aceste bucate se mănâncă după plecarea preotului, seara, când toți membrii familiei se adună într-o cameră, unde este așezată o icoană cu Nașterea Domnului și o candelă. În fața acestei icoane toate persoanele din casă se închină, după care servesc mâncarea de post.
Lipovenii, în așteptarea Crăciunului
Tot pe 7 ianuarie, sărbătoresc Nașterea Domnului și cei peste 2.500 de ruși lipoveni care trăiesc în județul Suceava. Cele mai însemnate comunități de ruși lipoveni din Suceava se află la Climăuți, comuna Mușenița, Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Manolea, comuna Forăști, dar și în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuți și în orașul Gura Humorului.
Alături de lipoveni, sărbătoresc Crăciunul „pe vechi” ucraineni, greci, sârbi și toți românii care țin sărbătorile după calendarul iulian. Reprezentanți din comunitatea lipovenilor suceveni ne-au spus că în Seara de Ajun, îmbrăcați în port tradițional, fetele cu „shupca”, fusta lipovenească, și „shalika” – baticul colorat, fără a uita de brâul cu ciucuri „pois” și de mătănii „lestovka”, iar bărbații în cămașă lipovenească – „rubashka”, legată și ea cu „pois”, peste care pun și „bikeshka”, haina neagră lungă, care să-i apere de frigul iernii, merg la slujba de noapte „vsenosnoe bdenie”, care precede Liturghia.
În ziua Nașterii Domnului, lipovenii merg la biserică la Sfânta Liturghie, iar după ce aceasta se termină, toată familia se așează la masă, după ce și-a cerut binecuvântare și dezlegare pentru „mâncarea de dulce”.
Cu colindul, din casă, în casă
Starețul Mănăstirii de stil vechi „Sf. Mina”, părintele arhimandrit Varnava Ene, din localitatea Roșiori, comuna Forăști, unde locuiesc circa 60 de familii de ortodocși de stil vechi (satele Ruși și Roșiori), ne-a spus că în ziua Nașterii Domnului, grupuri de copii și tineri, împreună cu învățători, pleacă la colindat, din casă în casă, vestind Nașterea Domnului. Cu toții poartă straie populare și sunt răsplătiți de gazde cu nuci, mere și bani.
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Anul Nou în noaptea dintre 13 și 14 ianuarie, iar Boboteaza pe 19 ianuarie, când, la fel ca și la Sărbătoarea Nașterii Domnului, cei mai mulți se adună la Mănăstirea Slătioara, pentru a participa la slujbele arhierești.
„Vareniki”, desert, pe masa lipovenilor, de Crăciun
Câțiva ruși lipoveni ne-au spus că „de pe masa de Crăciun nu lipsește niciodată «haladet» – piftie, care se servește cu hrean, tăiței fierți în supă de pasăre «lapsa», sărmăluțe în foi de viță-de-vie sau varză. Nu lipsește nici peștele, acesta fiind pregătit în ciorba de perișoare sau chifteluțe. Ca desert, se servesc cozonac cu nucă, colțunași cu brânză «vareniki», alte specialități rusești «pirajki» sau simple prăjiturele”.
Se mai păstrează la rușii lipoveni și vechiul obicei, ca singurul colind – cântare bisericească „Hristos Rajdaetsea” – să fie cântat de grupuri de fete și băieți, în fața icoanei cu candela aprinsă, colindătorii pornind de la casa preotului din sat și continuând cu celelalte gospodării.
În acest fel, spun ei, duc mai departe tradiția și îi învață și pe copiii lor cum să petreacă creștinește Crăciunul.