Când sângele Mântuitorului a curs pe Cruce pentru mântuirea întregului neam omenesc, iar Domnul Și-a dat sufletul în mâinile Tatălui, Maria Magdalena a rămas alături de cei care s-au ocupat și de îngroparea Domnului, fiind alături de bunul sfetnic Iosif din Arimateea, cel care a dăruit pentru îngroparea Domnului mormântul nou pe care și-l pregătise în apropierea Golgotei.
Împreună au coborât trupul Domnului de pe Cruce și L-au înfășurat într-un giulgiu, pentru a-L depune în mormânt. După ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită la intrare, Iosif și Nicodim s-au retras, dar cele două femei au rămas înlăcrimate în fața mormântului. Părăsind locul, ele au hotărât ca imediat după ce se termină sărbătoarea Paștelui evreiesc, să vină înapoi la mormânt cu miruri, pentru a îmbălsăma trupul Mântuitorului, după rânduială (Marcu 16,1).
A treia zi după îngroparea Domnului, dis de dimineață, la cântatul cocoșilor, Maria Magdalena și „cealaltă Marie” (după unii comentatori chiar Maica Domnului, căci se cădea ca ea să se bucure de Învierea Fiului Său), au venit la mormântul lui Iisus. Un Înger strălucitor li s-a arătat și le-a vestit că Iisus nu se mai află înăuntru mormântului, căci înviase (Matei 28,1). Tulburate de veste, au alergat să ducă Apostolilor vestea cea mare. Domnul Cel Înviat li s-a arătat pe cale și le-a salutat zicându-le: „Bucurați-vă!”.
Adevărul Învierii
După ce greșeala primei femei (Eva), a adus condamnarea oamenilor, tot unor femei li s-a binevestit și eliberarea noastră din robia morții și a păcatului. Apostolii nu le-au crezut pe Mironosițe, spunând că ele delirau. Petru a alergat până la mormânt, dar nu a văzut decât giulgiul zăcând fără trupul Domnului. Se luminase de ziuă, iar Maria Magdalena s-a dus la fața locului pentru a doua oară pentru a se convinge de cele văzute.
Constatând că mormântul era într-adevăr gol, ea rămase singură, plângând lângă mormânt și întrebându-se cine ar fi putut să ia trupul Domnului (Ioan 20,11). Doi Îngeri înveșmântați în alb s-au arătat atunci pe locul unde fusese așezat Domnul și au întrebat-o de ce plângea. Maria se întoarse și-L văzu pe Domnul, care i-a pus aceeași întrebare: de ce plânge? Luându-l drept grădinarul locurilor, ea L-a întrebat dacă scosese trupul afară și unde l-a pus. Dar imediat ce Iisus a strigat-o pe numele său: „Maria!”, I-a recunoscut glasul și a strigat: „Rabbuni!” (Învățatorule) și s-a aruncat la picioarele Lui pentru a le săruta.
Voind să o aducă la o înțelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul Său după Înviere, Iisus i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl!”. Apoi a trimis-o să binevestească fraților Săi adevărul Învierii.
Devenită un adevărat „apostol al Apostolilor”, Maria Magdalena a rămas împreună cu ucenicii Domnului și cu Maica Sa, bucurându-se cu toți de Înviere. Ea a fost prezentă și pe Muntele Măslinilor la Înălțare Domnului, precum și în casa cu foișor, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt s-a coborât în chip de limbi de foc peste toți cei prezenți (Faptele Apostolilor cap.2).
În tradiție
Tradiția ne spune că Maria Magdalena a propovăduit credința creștină până la sfârșitul vieții sale, ajungând în periplurile sale misionare în multe locuri precum Egipt, Fenicia, Siria, Galia și chiar la Roma. A petrecut o vreme și la Efes, unde l-a întâlnit pe Apostolul Ioan, care o avea cu sine și pe Maica Domnului.
Împlinindu-și misiunea vieții sale, Maria Magdalena s-a mutat la Domnul, fiind cinstită ca o sfântă chiar de către cei care au cunoscut-o. Indiferent cum au răstălmăcit unii oameni persoana ei, pilda vieții Mariei Magdalena este una a unei femei sfinte, dedicată cu totul slujirii lui Dumnezeu și propovăduirii adevărului Evangheliei în lume.
(sursa: www.oradereligie.wordpress.com)