Credeți că sunt incompatibile cultura și credința? (I)

Filosoful român Petre Andrei spunea cândva: „Cultura duce la înțelegerea ideii de drept, de interes general și de datorie, așa că nu se poate vorbi despre lupta pentru respectul dreptului și înfrângerea abuzurilor câtă vreme nu se va dezvolta prin cultură o conștiință puternică în fiecare individ. De aceea, statul democratic trebuie să facă din spiritual și din cultură un scop principal al activității sale”.
Sfera spiritualității O incursiune în sfera spiritualității, dar și a culturii contemporane, consider că este oricând binevenită și chiar necesară. Anumite precizări se impun a fi făcute deoarece adeseori s-a remarcat fie o concurență între acestea, fie o delimitare forțată a acestora, acreditându-se ideea că au scopuri și mijloace total diferite.
Este adevărat că odată cu Umanismul Renașterii și epoca modernă a început un proces de înstrăinare a omului față de Dumnezeu și de scindare a societății prin desprinderea de însăși rădăcinile sale creștine și renegarea tradiției creștine autentice. Civilizația modernă a întronat în mijlocul universului ei Omul, ca valoare supremă, dar nu un tip de om religios ci unul ”deasupra religiei”sau desprins de religie. Se poate vorbi despre un oarecare câștig, în sensul revalorificării culturii grecești, dar în același timp trebuie să avem în vedere o mare pierdere, pentru că prin mijlocirea filosofiei eline antice – în special cea a lui Platon și Aristotel – și prin raportarea permanentă la ea, gândirea Europei occidentale s-a dezvoltat și s-a distanțat ireversibil, în mod treptat, de spiritualitatea și tradiția creștină din răsăritul Europei. Raportul dintre teologie și filosofie s-a inversat, acordându-se întâietate acesteia din urmă. Aici se află o cauză profundă a „crizei” actuale a întregii omeniri.
Credința și cultura, piloni de rezistență ai oricărei națiuni Ceea ce se întâmplă astăzi în lumea întreagă nu este deloc întâmplător. Faptul că asistăm la un atac concertat îndreptat mai ales asupra valorilor creștine, dar și împotriva culturii naționale, are desigur o explicație rațională. Credința și cultura sunt doi piloni de rezistență ai oricărei națiuni. Dacă acestea două dispar sau sunt denaturate profund, se prăbușește întreg edificiul și se ajunge inevitabil la o stare de haos și anarhie, iar ulterior la prognozata dictatură globală. Prin urmare, putem trage concluzia că un important obiectiv al globalizării actuale, după cel al obținerii puterii politice și economice, este anihilarea credinței/spiritualității tradiționale și a culturilor naționale. În acest mod, omul este lipsit de ajutorul lui Dumnezeu și îndepărtat de El, iar libertatea și conștiința omului sunt anihilate sau transformate practic în „forme fără fond”, departe de realitatea vieții și de Adevăr.
Observăm în zilele noastre, că este aplicat în continuare un anume principiu nesănătos: ”Iubește și fă ce vrei!” Întâlnim tot mai des tineri care îți răspund prompt: ” fac ce vreau cu viața mea”. Contează însă, ce anume înțeleg oamenii prin iubire. Iubirea poate fi lesne denaturată, prin pervertirea înțelesului profund al ei. Unii o înțeleg ca iubire narcisistă sau egoistă (luciferică), alții o traduc prin dragoste pasională sau pătimașă, în care accentul se pune pe sexualitate și chiar, mai recent, prin iubire între parteneri de același sex. Observăm cum dragostea pe care a propus-o lumii creștinismul este astăzi răstălmăcită. ‚‚Iubește și fă ce vrei!” pare a fi deviza societății moderne și axioma simptomatică a vremurilor noastre. Aceasta nu poate fi totuși decât o viziune reducționistă asupra iubirii și a filosofiei noastre de viață.