Precizare

„Cred cu tărie în colaborare, stimă, respect și ajutor reciproc”

Doresc să informez cu faptul că propunerea de încetare a raportului de serviciu am formulat-o eu în scris, având în principal cauze personale – obiective. Aceasta nu înseamnă că nu am avut opinii sau păreri diferite, iar câteodată divergențe, dar le-am tratat ca probleme normale. În perioada cât am activat la Garda de Mediu am căutat să am o poziție moderată, colegială, de stimă și respect. Consider faptul că am avut cu toți comisarii gărzii județene o relație privilegiată, bazată pe corectitudine, comunicare și consultare atât în problemele profesionale, dar și personale. Relația foarte bună cu subordonații este cheia unor realizări deosebite. Cred cu tărie în faptul că toți comisarii gărzii Suceava sunt profesioniști, bine pregătiți, au onoare și demnitate, deci vor avea rezultate deosebite. Nu sunt adeptul atacului la persoană și cu atât mai mult atacul cu privire la pregătirea profesională sau competență cred că sunt evaluări complicate. A-i face rău unui om este foarte ușor. Cred că priceperea și performanța au în comun o relație apropiată și privilegiată cu colaboratorii, un nivel ridicat de consultare și comunicare în luarea unor decizii dificile, dar corecte. Cred cu tărie în colaborare, stimă, respect și ajutor reciproc, cred în rezolvarea problemelor mai complicate mai mult cu mintea și cu inima. Consider că problemele de protecția mediului sunt complexe, dar totuși să nu uităm faptul că se lucrează cu oamenii. Realitatea va demonstra cine are dreptate.
Gavril Grămadă

Recomandări

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Măsurători și implicații macroeconomice privind evoluția IAPC și a deflatorului PIB

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar