Cred că așa e corect

Inutil să vă reamintesc că de când există bătălia în plan individual între Ronaldoși Messi, și implicit cea dintre echipele la care joacă fiecare din ei în anume perioadă, eu am fost mereu de partea lui Cristiano Ronaldo, și în mod special în zilele când purta tricoul numărul 7 al Real-ului Madrid, echipa al cărei fan sunt din 1958. În mod logic, atât timp cât Leo Messi purta echipamentul Barcelonei, l-am dușmănit fără reținere, cu predilecție în zilele în care datorită lui Barcelona ne bătea sau câștiga trofee în dauna noastră. La proaspăt încheiatul Campionat Mondial, chiar mi-aș fi dorit o confruntare între cei doi, cu toate că era evident că la această ediție e o diferență clară în favoarea Argentinei. Numai că CR7, cel puțin teoretic, ar fi putut răsturna calculele. La data disputării meciului dintre Argentina și Arabia Saudită, pierdut de Argentina cu 1-2, mă aflam în Anglia. Englezii se bucurau mai mult decât mine, în virtutea dușmăniei străvechi dintre ei și argentinieni. Iar eu, cafan al Braziliei, deja vedeam un parcurs către trofeu ușurat de ieșirea Argentinei încă din faza grupelor. Durata turneului fiind de o lună, în acest timp se pot întâmpla nenumărate răsturnări de situații, apariții sau dispariții de fotbaliști, intrare în formă sau pierderea ei totală etc. În această privință, Argentina și-a administrat exemplar parcursul, evoluând mai bine de la un meci la altul și atingând vârful de forma exact când trebuia. Franțaa fost mai constantă,dar evident și mai liniară. Finalaa fost fenomenală, cu absolut toate ingredientele necesare pentru a deveni legendară. Aș zice, citând o persoană care nu e tocmai specialist în fotbal, că în timp ce la Argentina Messi era susținut de mulți jucători excepționali, în frunte cu Di Maria (pentru mine el a fost elementul decisiv), la Franța era doar M’Bappe. Strălucitor, genial, fabulos, dar totuși singur. Da, Argentina a meritat pe deplin trofeul, iar Messi este fără îndoială eroul suprem. I se cuvine acest titlu mai mult decât oricărui altul.