Pe timpul României socialiste, criticul literar Alex. Ștefănescu a fost o vreme prieten la cataramă cu poetul Adrian Păunescu, într-o legătură cam împotriva naturii, după părerea mea de spectator. Dar nu asta contează, ci o întâmplare anecdotică, cunoscută de mine de la unul dintre ei, vă las să ghiciți care.
Știindu-l drept un ins care pune lesne botul, Ștefănescu s-a gândit să-i aranjeze lui Păunescu o farsă. Zis și făcut: aflând despre acesta că nu se obosește să-și achite la timp contravaloarea curentului electric consumat, i-a ticluit o scrisoare care imita o adresă oficială ultimativă, ca de la distribuitor la client rău platnic. A bătut-o la mașină, și-a încărcat tonul cu solemnitatea necesară, neuitând să plaseze la final o semnătură dantelată de ștăban, peste care a trântit o ștampilă, suficient de tremurată ca să nu se poată citi și înțelege nimic de pe ea.
Scrisoarea suna cam așa: „Tovarășe consumator Adrian Păunescu, constatând că întârziați sistematic plata curentului electric consumat de dumneavoastră, vă anunțăm că, încă de la începutul lunii în curs, întreprinderea noastră vă furnizează doar curent electric de calitatea a doua. În caz că în termen de 30 de zile calendaristice nu vă veți revizui atitudinea în contradicție cu normele de comportament cetățenesc ale societății socialiste multilateral dezvoltate, vă informăm că vom începe să vă furnizăm doar curent electric de calitatea a treia.”
Bardul național și-a simțit cum tot sângele – pe care-l folosea la digestie și la alte activități pașnice – i se pompează în cap. Nervii îl scuturau cu furie, de pacă deștele sale groase ar fi intrat într-o priză de unde izvora curent electric de calitatea a treia.
Cine-i ăsta care cuteza să-i furnizeze LUI, creatorul „Cenaclului Flacăra”, curent electric de calitatea a doua și să-l amenințe cu calitatea a treia? EL, Adrian Păunescu, merita cel mai bun curent, poate chiar de import, fiindcă el slăvea cauza comunistă, în fața a zeci de mii de spectatori, pe care-i îndemna: „să învățăm ce-nseamnă omenia și comuniști să învățăm să fim”! Și-acum, un directoraș al cărui nume nici nu-l înțelegea bine, să-l someze pe EL? EL, care se bucura de pielea fină a tinerelor comuniste de serviciu, să suporte mușchii unui oarecare, cum se încordează în prezența LUI? Câtă îndrăzneală!
Păunescu a pus mâna pe telefon, pentru a-și suna pilele nomenclaturiste. Pilele i-au ascultat plângerea, au crezut că bardul vorbește în figuri de stil și i-au promis să-i rezolve problema. Apoi, s-au întors la treburile lor.
