Creangă și Eminescu homosexuali!

Punând în largă circulație sumedenie de fake news-uri, enormități și insanități, internetul se auto-compromite și se decredibilizează ceas de ceas. Ca orice libertate total necontrolată, iresponsabil și aberant exercitată, aceea a postării a deschis drum nu numai manipulării interesate, ci și aberațiilor frizând pur și simplu patologicul. Când pe ecranul televizorului încă mai fumegau zidurile Catedralei, primesc (din străinătate!) un clip ce m-a îngrozit: „Trei muncitori români arestați la Paris după ce au dat foc Catedralei Notre Dame cu un grătar aprins pe acoperiș”. Poza este elocventă: grătarul fumegă alături de turnul ce avea să cadă, petrecăreții sunt acolo, nu încape nici o îndoială, mai ales că este citată și o declarație fulminantă a președintelui Macron: „Asemeni tuturor compatrioților noștri, sunt foarte trist în această seară să văd cum țiganii români au reușit să incendieze o parte din ființa noastră națională!” Atunci, sub imperiul emoției, n-am avut răgaz să examinez cum se cuvine textul; acum, recitindu-l și alăturând fotografia, îmi dau seama că-i absolut imposibil să se cațere romii cetățeni români cu grătarul pe acoperișul Catedralei, de unde să „transmită petrecerea printr-un link pe Facebook.” Regret, dar până să mă dumiresc, am re-direcționat instinctiv mizeria în dreapta și-n stânga, însoțind-o cu exclamația „Asta ne mai lipsea!” Repede, lucrurile s-au lămurit, era un fake news monumental, bine și profesionist trucat, astfel că i s-a asigurat circulație rapidă și un oarecare procent de credibilitate în rândul celor care citesc și nu gândesc, conform zicerii atribuite lui Bacon „calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose”… Cine și de ce a pus pe net asemenea porcărie? Ce-l mână pe el în luptă? Dar… prinde orbul, scoate-i ochii! Iar dezmățul internetist continuă: contra sumei de 400 de lei, puteți comanda, de la furnizori din Bistrița și Galați, o cutie cu „cenușă vindecătoare de la Notre Dame”, iar rețelele sociale sunt inundate de postări în care se spune că… Iisus a fost văzut apărând printre flăcările incendiului! N-ai ce face: s-a dat liber la escrocherii, naivități și fantazări maladive; treci mai departe și lași nu știu cui, de-o mai fi să fie, sarcina restabilirii adevărului. Dar ce te faci când ești… erou direct vizat al unor astfel de fantasmagorii? Aflu (postat de „Ovidiu Eftimie, Cartierul general”) că posed mari merite (de care n-am avut niciodată știință), reușind „să fac unul dintre cele mai cutezătoare gesturi din cinematografia românească, neegalat de niciun avort (n.m.: aluzie la Mungiu) sau film cu noroi al lui Pintilie. Nu că (MRI – n.m.) doar a prezentat primul film de dragoste între doi bărbați, dar a avut și curajul ca, în plin comunism, să facă primul și, probabil, ultimul, film care tratează povestea de dragoste” trăită de Eminescu și Creangă. „E adorabil că (regizorul și scenaristul, n.m.) au reușit să facă un film despre dragostea între doi bărbați în perioada aia sinistră din istoria României.” Cu o și mai vehementă… apreciere mă cadorisește dl. Dan Alexe, autorul cărții „Dacopatia și alte rătăciri omenești”, apărută, culmea, la „Humanitas”! Dintre opiniile lui Alexe: tăblițele de la Tărtăria se puneau, probabil, pe pereții closetelor publice (în Cultura Turdaș), chipul lui Decebal sluțește coperta propriei sale cărți, Călușarii sunt „un dans specific unei societăți homosexuale inițiatice”, Petre Țuțea este „un babalâc cu verbul deslânat” ș.a.m.d. Argumentul esențial în sprijinul homosexualității „cuplului” Eminescu-Creangă: filmul scris de mine se intitulează „Un bulgăre de humă”, iar „humă” și „homo” „sunt, etimologic, același termen”. Limpede, nu? Argumente în plus: când Eminescu își aprinde o țigară, „o fumează cu gesturi feminine de homosexual pasiv, deși dominator intelectual, iar Creangă mai că îl posedă pe la spate” (!!), cei doi eroi „se privesc cu pasiunea a doi îndrăgostiți definitiv”, declarația lui Creangă, după plecarea lui Eminescu la București, „asta-i boală fără leac!” se referea, ziceam eu în film, la epilepsie, dar dl. Alexe o trece în contul unei… „boli de amor”, spusele humuleșteanului „în fiecare seară te-am așteptat cu mămăligă caldă” nu-s altceva decât un trădător reproș erotic adresat adoratului, îmbrățișarea din gară în momentul plecării definitive din urbe a poetului are clare conotații sexuale… ș.a.m.d. Celălalt combatant pe net, Ovidiu Eftimie, înșiră argumentele sale, considerând invitația lui Creangă „Du-te Mihai, du-te că ai unde să te întorci, în împărăția lui Creangă din ținut luminat al Țicăului cel veșnic”… „una dintre cele mai gay declarații de dragoste din istorie” (!!). O fi în codul homosexualilor, la care n-am acces, mie unul mi se pare o simplă și temeinică manifestare a prieteniei profunde și de admirat ce a luminat pilduitoarea relație umană Eminescu-Creangă, cu atât de fericită rodire în planul spiritualității românești. Altfel, privind isprăvile internetului, n-ai a spune altceva decât „mare e grădina lui Dumnezeu”.