Dincolo de o sărbătoare religioasă, Crăciunul înseamnă pentru creștinii din toată lumea timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcție de țară și de istoria fiecărui popor.
Germanii numesc Crăciunul „Weihnachten”, care înseamnă „noapte solemnă”, sau „Heiligenachten” – „noapte sfântă”. Este evocată, atunci, nu nașterea lui Hristos, ca în țările latine, ci slujba de la miezul nopții de Crăciun. Încă din prima duminică de Advent, târgurile de Crăciun invadează piețele orașelor, dându-se astfel startul sărbătorilor de sfârșit de an. Coroana de Advent, confecționată în familie, cu ramuri verzi care celebrează natura, este așezată, în aceste zile, în case. Pe aceasta se găsesc fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare duminică de Advent, fie 24 de săculețe cu dulciuri și bunătăți care vor fi degustate zilnic în familie. De Crăciun, germanii sunt foarte preocupați de decorarea locuinței. Coroane de brad sunt agățate la ușa de la intrare, în timp ce la ferestre sunt puse lumânări electrice.
În Germania, sărbătoarea Crăciunului durează două zile
Până în ziua de Crăciun, germanii vizitează, în familie, nenumăratele scene biblice ale Nașterii lui Iisus, în miniatură sau în mărime naturală, figurative sau animate, construite peste tot. În aer liber, oamenii se încălzesc cu vin fiert condimentat, ușor îndulcit.
În Germania, sărbătoarea Crăciunului durează două zile. 26 decembrie este zi liberă, întrucât e cea de-a doua zi de Crăciun, dedicată vizitelor în familie sau la prieteni. Cadourile sunt oferite în după-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie, dar nu „de Moș Crăciun”, ci „de Christ-Kind” (copilul Iisus).
În Bulgaria, Crăciunul („Koleda”) începe la 12 noaptea, când fetele tinere pregătesc o pâine specială („Krava”) pentru al lor „Koledar” (colindător) favorit. „Koledarii” sunt tineri necăsătoriți sau căsătoriți recent, care, costumați cu haine tradiționale, țin în mâini un „Koledarka”, un baston mare din lemn de stejar sculptat. Ei fac înconjurul satului și se opresc în fiecare casă pentru a face urări și pentru a primi cadouri special preparate pentru ei. Sărbătoarea Crăciunului durează până în zorii zilei.
Noaptea de Ajun este numită de maghiari „Szent-este” sau „noapte sfântă”. Înainte să meargă la biserică, pentru slujba de la miezul nopții, familiile se adună în jurul bradului de Crăciun, cântă colinde și deschid cadourile. În Ungaria, scena nașterii lui Iisus are o mare importanță în celebrarea Crăciunului și este prezentată, cu câteva zile înaintea sărbătorii, de grupuri de copii, dar și de adulți, care merg din casă în casă. Spectacolul include păpuși, costume, muzică și dansuri.
Scandinavii numesc Crăciunul „Jul”, adaptând numele sărbătorii păgâne a solstițiului de iarnă „roata”. Este vorba de roata anului care se învârte încă puțin către primăvară. Această sărbătoare reprezenta debutul unei perioade de 12 nopți, din 24 decembrie până pe 8 ianuarie, și simboliza noaptea hibernală, cele mai lungi nopți ale anului, în timpul cărora se pregătește reînnoirea luminii și a vegetației (bradul verde).
În Danemarca, toate casele și apartamentele sunt luminate în roșu
Crăciunul în Danemarca este o perioadă de sărbătoare care se împărtășește cu familia și prietenii. Festivitățile de Advent încep cu patru săptămâni înainte de Crăciun. Coroana de ramuri verzi este făcută în familie sau cu prietenii și fiecare dintre duminici este un prilej de a lua parte la mese festive, în compania celor dragi.
La începutul lunii decembrie, toate casele și apartamentele sunt luminate în roșu, fie cu ajutorul unei lumânări, fie cu cel al unor felinare confecționate din diverse materiale. Fie că sunt brazi, fie că sunt altfel de copaci, arborii din fața caselor sunt și ei luminați, iar balcoanele apartamentelor, decorate.
Pentru finlandezi, Crăciunul este poate cea mai importantă perioadă de festivități. În fiecare an, Moș Crăciun își face intrarea la Helsinki. Luna decembrie este punctată de date importante, în special pe 6 decembrie, ziua independenței Finlandei, și pe 13, sărbătorirea Sfintei Lucia (Sankta Luci). Această sărbătoare vine dintr-o tradiție populară suedeză, introdusă în Finlanda în 1950. Este vorba de alegerea, dintre fetele tinere, a celei care va fi „Lucia națională”. Îmbrăcată cu o rochie lungă, albă și purtând o coroană cu beculețe aprinse pe cap, Lucia apare pentru prima dată pe 13 decembrie. Până la sfârșitul lunii decembrie, ea vizitează spitalele, școlile și asistă la diverse sărbători, purtând un mesaj de lumină, speranță și caritate.
În Finlanda, Pacea de Crăciun
În Suedia se mănâncă șuncă, pește și fasole, iar în Finlanda masa este bogată în preparate de bază pe pește: somon sau hering în diverse sosuri. Peștele înghețat și icrele de somon sau de cod sunt și ele printre preferințele finlandezilor. Merluciul are rețetă aparte. El este pus la macerat în apă minerală și se servește cu sos bechamel și cartofi. Alte tradiții culinare sunt șunca și cârnații. Desertul de Crăciun este o plăcintă cu gem numită Joulutorttu.
În ajunul Crăciunului, la ora prânzului, secretarul general al primăriei orașului Turku, situat în sud-vestul Finlandei, proclamă public începutul Păcii de Crăciun, declarația fiind transmisă în toată țara, la radio și televiziune. De Crăciun, oamenii își petrec timpul în familie, pentru ca pe 26, de Sfântul Ștefan, finlandezii să meargă în vizită la colegi și prieteni.
În Spania, sărbătorile de Crăciun încep la jumătatea lunii decembrie și se termină pe 6 ianuarie, de „Ziua regilor”. Chiar dacă Moș Crăciun e din ce în ce mai popular, tradiția spune că darurile sunt aduse copiilor de Regii Magi, în zorii zilei de 6 ianuarie, zi liberă la spanioli.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, spaniolii construiesc scene ale Nașterii lui Iisus și împodobesc bradul de Crăciun. În Spania, majoritatea preparatelor tradiționale sunt pe bază de fructe uscate: migdale în supă, nuci și migdale în prăjituri și semințe de pin în varză roșie. Mulți spanioli mănâncă pește, de regulă prăjit, cu cartofi și ceapă și decorat cu pătrunjel și șofran. Prăjitura tradițională „touronun” este preparată din ciocolată, nucă de cocos, înghețată de praline, pastă de migdale, glazurată cu ciocolată, combinată cu ulei de măsline, fructe uscate, nuci și migdale întregi.
În Portugalia cadourile nu sunt aduse de Moș Crăciun, ci de copilul Iisus
În Portugalia, ziua de Ajun este liberă și mulți oameni asistă la slujba de la miezul nopții. În clipa în care se aud cele 12 bătăi de la miezul nopții, toții credincioșii se duc la biserica locală pentru a celebra Missa do Galo („mesa cocoșului”). Conform credințelor, un cocoș ar fi cântat în dimineața de 25 decembrie, sărbătorind în felul său nașterea lui Iisus. În Portugalia, Ajunul Crăciunului se cheamă „Consoada” și cuprinde cina și deschiderea cadourilor, lucru făcut mai târziu, în noaptea de 24 spre 25. Potrivit tradiției, aceste cadouri nu sunt aduse de Moș Crăciun, ci de copilul Iisus.
În momentul deschiderii cadourilor, obiceiul cere să i se ofere fiecărei persoane prezente câte o portocală. Pe vremuri, acest fruct hibernal era considerat ca un produs prețios și a fost pe punctul de a deveni unul din simbolurile Crăciunului.
Bradul a intrat destul de recent în Portugalia, dar a devenit foarte repede tradiție. Ca dovadă, Lisabona a găzduit cel mai înalt brad împodobit din Europa, de 62 de metri, anul acesta pomul fiind ridicat la Porto și măsurând 76 de metri.
În Estonia, Crăciunul începe cu săptămânile de Advent, când estonienii cumpără calendare și încep împodobirea caselor. În fiecare an, pe 24 decembrie, președintele țării declară „răgazul” de Crăciun, un obicei vechi de 350 de ani. Pe vremuri, la țară, sătenii urmăreau atent stelele și citeau viitorul în gheață. Ei credeau că, în această noapte, spiritele bune și cele rele se plimbă, motiv pentru care trebuia pusă mâncare pe masă și lăsat focul în vatră până dimineața.
Calendarul de Advent este, de asemenea, popular în Franța, unde, cu câteva zile înainte de Crăciun, începe procesul de decorare a străzilor, imobilelor, magazinelor mari și mici. De Ajun, credincioșii merg la biserică pentru a asista la slujba de la miezul nopții. Ajunul Crăciunului reprezintă o ocazie ideală pentru francezi de a se reuni în familie, în jurul unei mese încărcate cu tot felul de produse tradiționale, de la somon fumé, la fois gras și scoici (tradiționalele coquilles Saint Jacques), la Buche de Noel (o prăjitură de Crăciun, în formă de buturugă) și, firește, un pahar de vin alături de multe sortimente de brânzeturi. Potrivit tradiției, Moș Crăciun (Père Noël) vine să aducă darurile în noaptea de Ajun, pe care copiii le descoperă de dimineața sub bradul împodobit.
În Grecia, nașterea lui Iisus este celebrată pe 25 decembrie, însă Crăciunul este mai puțin important decât Paștele. În Ajun, o masă frugală încheie o perioadă de post de 40 de zile. Oamenii se culcă devreme pentru a asista la slujba care începe la ora 4 dimineața. Pe 25 decembrie, la întoarcerea de la biserică, toată familia împarte miere, fructe uscate și Christopsomo („pâinea lui Hristos”), un fel de plăcintă cu nuci pe care stăpâna casei a preparat-o în ajun și în care a avut grijă să-și lase amprenta degetelor, simbol al urmei degetelor lui Hristos, dovada că s-a născut. Masa de Crăciun la greci mai cuprinde două prăjituri tradiționale: Melomakaronas, însiropată cu miere, și Kourabiedes, acoperită cu fulgi de zahăr.
Cadourile nu se împart de Crăciun, ci pe 1 ianuarie, în momentul în care grecii sărbătoresc Sfântul Vasile. Acest sfânt este, de altfel, cel ce aduce darurile. În Ajunul Crăciunului, de Anul Nou și de Bobotează, copiii greci merg din casa în casă și cântă despre nașterea lui Iisus, despre venirea unui nou an și de botezul lui Iisus, în schimbul a câtorva monede.
Britanici denumesc Crăciunul „Christmas”, adică „slujba lui Hristos”. Toate casele sunt decorate pentru ocazie, la exterior și la interior. Celebrele „Christmas carols” sunt cântecele de Crăciun pe care copiii le intonează în stradă pentru câteva monede. Pe 24 decembrie, înainte de a merge la culcare, copiii lasă, lângă șemineu, un mic platou cu mâncare pentru Moș Crăciun, astfel încât acesta să-și poată reface forțele în timpul lungii sale călătorii. Dimineața, aceștia își pot deschide cadourile strecurate în șosete, agățate lângă șemineu sau la picioarele patului.
Masa de Crăciun este organizată, de obicei, la prânz și, doar după ce aceasta ia sfârșit, copii pot merge să deschidă și restul cadourilor, aflate sub brad.
Sărbătoarea de Crăciun („Nollaig” – „zi de naștere”) este una profund marcată de elementul religios în Irlanda. Irlandezii aprind lumânări la ferestre. La origine, era vorba de un semn de bun venit adresat Mariei și lui Iosif. De aceea, tradiția cere ca fiecare lumânare să fie aprinsă de persoana cea mai tânără din casă și să nu fie stinsă decât de cineva pe nume Mary. Vreme îndelungată a existat obiceiul de a nu strânge masa după cina cu fructe uscate și pâine cu lapte, în semn de bun venit pentru vizitatori. Copiii își primesc cadourile pe 25 decembrie, iar sărbătorile țin 11 zile. Apoi, pe 6 ianuarie, toate decorațiunile sunt scoase, existând credința potrivit căreia acestea aduc ghinion dacă sunt ținute în casă peste această dată.
În Italia Crăciunul ține trei zile
Sărbătoarea Crăciunului ține trei zile în Italia (24, 25, 26), din această țară venind și „il presepe” – scena Nașterii lui Iisus -, pe care familiile italiene o instalează cu 9 zile înainte de Crăciun. Bradul de Crăciun se face pe 8 decembrie, zi, de asemenea, liberă în Italia.
În această perioadă, italienii oferă celor apropiați, colegilor de muncă sau vecinilor dulciuri, prăjituri cu chipul principalilor protagoniști ai perioadei: Moș Crăciun (Babbo Natale) sau copilul Iisus. Această tradiție a cadourilor oferite vecinilor vine dintr-un obicei mai vechi, specific zonelor rurale, unde, în noaptea de Crăciun, toții copiii din sat plecau cu colindul. În schimbul urărilor de fericire, belșug și „la mulți ani”, copiii primeau cadouri constând în produse alimentare, precum făină, ouă sau carne uscată.
În Italia, însă, tradițiile de Crăciun diferă de la o regiune al alta. În nordul țării, cadourile sunt aduse de Moș Crăciun (Babbo Natale) sau Micul Iisus (Gesu Bambino), pe 25 decembrie. În alte părți acestea sunt aduse de Sfânta Lucia, pe 13 decembrie. Conform legendei, Santa Lucia aducea de mâncare prietenilor săi creștini ascunși în catacombe. La Roma și în sudul Italiei, oamenii trebuie să aștepte, pentru cadouri, data de 19 ianuarie, dată sfântă, în care Befana, bătrâna vrăjitoare cu părul alb, va trece. Îmbrăcată în negru și cu pantofi rupți în picioare, ea se deplasează pe mătură și împarte dulciuri copiilor cuminți și cărbuni celor neascultători. Copii își lasă, în general, șosetele într-un colț al casei pentru a primi bomboane.
Regenerarea forțelor vitale ale lumii
În Polonia, perioada Crăciunului („Gwiazdka” sau „mica stea”) este dedicată regenerării forțelor vitale ale lumii, adică ale oamenilor, animalelor și naturii, pentru a se îndeplini în cele mai bune condiții ciclul curgerii timpului. Tradițiile moderne asociază magie, binecuvântări de Anul Nou, decorarea casei și simboluri ale reconcilierii. Cântecele de Crăciun sunt încă foarte prezente în această perioadă. În unele regiuni, colindătorii, grupuri de copii sau de adolescenți, vor trece din casă în casă cu stele multicolore și cu scene ale Nașterii lui Iisus.
Obiceiul scenei biblice a Nașterii a intrat în Polonia odată cu franciscanii, în secolul al XIII-lea. Scena din Cracovia este remarcabilă, ea reprezintă sufletul și farmecul orașului, dar și speranța adusă de Crăciun. Pentru pregătirea mâncărurilor de Crăciun, se strecoară câteva paie sub fața de masă pentru a aminti faptul că Iisus s-a născut într-o iesle. Înainte de a începe să mănânce, toți cei așezați la masă împart azima (oplatek), marcată cu scene ale nașterii Domnului, și își fac urări de bine. La început, cadourile se ofereau numai de Sfântul Nicolae, însă, astăzi, copiii primesc daruri și în seara zilei de 24, pe care steaua cea bună le etalează sub brad. În fine, slujba religioasă reprezintă un lucru aproape obligatoriu, bisericile poloneze, fiind, la această dată, pline de oameni.
Sărbătorirea Crăciunului în Canada este un buchet de tradiții provenind din mai multe culturi: franceză, germană, engleză, ucraineană și cea a indienilor. Acest amestec generează o diversitate remarcabilă de obiceiuri.
Pentru francezii canadieni, cel mai important preparat este plăcinta cu carne, „la tourtiere”. Ea este însoțită de o supă tradițională, sosuri, brînzeturi, patiserie, prăjituri cu fructe, gogoși. Principalul desert de Crăciun este Yule Log. Aceasta este o prăjitură de ciocolată, în formă de buștean, acoperită cu un strat gros de ciocolată albă și neagră, pentru a părea acoperită cu zăpadă. Aceste desert este simbolul trunchiului de mesteacăn ars în focul imens ce a durat toată noaptea dinaintea plecării francezilor în Canada.
Canadienii englezi sărbătoresc Crăciunul avînd pe masă gîscă friptă sau friptură de vită și budincă de prune. Cele mai apreciate dulciuri sînt așa-numitele Chicken Bones și Barley Roys. Ele există de peste o sută de ani pe mesele acestei părți semnificative a populației canadiene. Chicken Bones (Oase de pui) au fost inventate în 1885, de frații Ganong. Ele sînt un amestec de scorțișoară, zahăr și ciocolată. Barley Toys sunt făcute de Yarmouth Candy Company din Noua Scoție, după aceeași rețetă veche de o sută de ani: zahăr, glucoză, colorant și ulei de măsline. Amestecul este turnat în forme mici, reprezentînd pui, iepuri și alte animale, jucării și desigur, pe Moș Crăciun.
Masa tradițională pentru cubanezi conține friptură de porc, fasole neagră cu orez și plante tradiționale sub formă de piure.
Americanii nu au un mediu tradițional de Crăciun. În general, ei mănâncă friptură de vită, cea de curcan fiind servită cu numai trei săptămâni înainte, de Ziua Recunoștinței. Aperitivele au aproape peste tot somon afumat, preparat în diferite feluri. La Casa Albă se servește „Prăjitura prezidențială”, preparată după o rețetă veche, de peste două secole (cu cireșe, migdale, petale și sirop de trandafiri). Această tradiție este unică în lume. În Vestul Americii este servită tradiționala băutură „eggnog”. Ea se prepară în vase mari de sticlă și conține brandy, rom, ouă și lapte.
Rușii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie
Multe persoane din Noua Zeelandă urmează vechile tradiții engleze în ceea ce privește masa tradițională: curcan, budincă de stafide și salate reci. Un Crăciun desăvârșit include prăjitura „Pavlova” – preparată din bezea și decorată cu kiwi, căpșuni și frișcă.
Rușii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, în concordanță cu calendarul iulian. Oamenii postesc de Advent, timp de 40 de zile, de pe 28 noiembrie până în seara de 6 ianuarie, când apare prima stea pe cer. Atunci, familiile ruse iau o cină cu 12 feluri de mâncare, în cinstea celor 12 apostoli ai lui Iisus, printre care se regăsesc: pește, ciorbă de sfeclă, varză cu mei, fructe uscate. Cel mai important ingredient este un fel de păsat, numit „kutya”, făcut din grâu sau alte cereale, ce simbolizează speranța și nemurirea, miere și semințe de mac, despre care se crede că aduc fericirea, succesul și liniștea.
În Rusia, cadourile de Crăciun sunt aduse de Ded Moroz sau Moș Gerilă, care l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae în timpul regimului comunist, dar și de Babushka. Potrivit unei legende, aceasta era o bătrână care a pornit să-l vadă pe pruncul Iisus cu un coș plin cu daruri, însă, negăsindu-l, a lăsat cadouri pentru copii în fiecare casă pe care a vizitat-o. Ded Moroz, spiritul iernii la ruși, este ajutat să ducă darurile de Snegurochka, fata zăpezii.
Bradul de Crăciun (Yolka) este o altă tradiție care a fost interzisă în perioada sovietică, însă, pentru a o menține vie, rușii împodobeau brazi de Anul Nou. Și cum ornamentele fie erau prea scumpe, fie nu se găseau, brazii de Crăciun erau împodobiți cu obiecte făcute în casă și cu fructe.
Crăciunul – sărbătoare a bucuriei și familiei, din Cuba până în Noua Zeelandă
