Politicienii vor să uite de politică de sărbători, astfel că majoritatea spun că vor petrece sărbătorile în familie, așteaptă colindători și fug de tentațiile mall-urilor.
Dintre politicienii care au relatat pentru MEDIAFAX cum își vor petrece sărbătorile, doar ministrul Turismului și Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a spus că se va afla în stațiunile montane, pe pârtie.
Ea a precizat că își va petrece Revelionul în țară, pe Valea Prahovei, în Predeal sau în Sinaia, în funcție de stațiunea în care va fi mai multă zăpadă.
„Rămân undeva pe Valea Prahovei, depinde câtă zăpadă este. Dacă este mai multă zăpadă – în Predeal, dacă nu, în Sinaia”, a spus Elena Udrea.
Ea a menționat că a doua zi de Crăciun se va afla pe pârtie în Poiana Brașov, la inaugurarea acesteia.
„Luni voi fi pe pârtie, la inaugurarea celei mai mari pârtii construite din 1990 încoace, în Poiana Brașov. Unde e loc de sanie, acolo voi fi și eu”, a spus Udrea.
În schimb, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat că anul acesta va rămâne în București de Crăciun, alături de familie.
„După ce am străbătut câteva zeci de mii de kilometri în 2011 și mi-am petrecut o bună parte a timpului în avioane sau în deplasare, tot ce îmi doresc este să rămân acasă, alături de familie. Am deja câteva cărți bune pe noptieră și jinduiesc după tihna de a le citi”, a spus ministrul.
Baconschi spune că observă „o desacralizare a Crăciunului prin transformarea lui într-un dezmăț consumist”.
„În loc să meargă la biserică, oamenii invadează templele consumului, numite și mall-uri, cu un cuvânt neaoș. Imaginarul sacru a fost contaminat de moșul vopsit în roșu și a devenit kitsch. Reni, cadouri, muzica aceasta dulceagă americană repetată la nesfârșit… Dar există în tot acest ritual consolarea recoagulării familiei, a comunității. Nimic nu ne împiedică să cultivăm tradițiile în familie, să explicăm copiilor semnificația acestei sărbători creștine și să evadăm spre zone relativ ferite de invazia prostului gust, în Bucovina, Maramureș sau alte locuri unde s-au păstrat cât de cât obiceiurile acestui neam”, comentează ministrul.
Și liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a spus că petrece Crăciunul „acasă, acasă, acasă”.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că abia așteaptă să ajungă acasă, la Timișoara, de Crăciun, arătând că de ani de zile petrece sărbătorile de Crăciun cu familia și că așteaptă colindători.
„Abia aștept să ajung acasă. De ani de zile, sărbătorile de Crăciun, le fac cu familia. Nu am fost plecat niciodată pentru că mereu sunt în deplasare. Am nepoți. O bucurie mare este să stai lângă pomul de Crăciun. Mă întâlnesc cu copiii, cu cei din apropiere, cu prietenii și am, tot de ani de zile, colindătorii tradiționali care vin acasă și îi aștept și în acest an”, a spus Tabără.
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, a spus că își petrece Crăciunul acasă, cu părinții, iar Revelionul pe Valea Prahovei.
Secretarul general al PDL Ioan Oltean a declarat că va petrece Crăciunul acasă, la Bistrița, și pe urmă, la țară, arătând că nu pleacă nicăieri, stă acasă și uită de politică.
„Acasă, la Bistrița, și pe urmă la țară. Nu plec nicăieri, stau acasă, să uit de politică, să uit de tot ce e urât în lumea asta, să mă gândesc doar la sănătatea mea și la binele din jurul meu”, a declarat Oltean.
Liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Hașotti, va petrece Crăciunul acasă, în familie, iar Revelionul cu un grup de prieteni din școala generală și din liceu, tot în țară.
„Crăciunul, întotdeauna – este o lege nescrisă și legile nescrise sunt mai puternice decât legile scrise – acasă, cu familia, cu prietenii. Revelionul îl voi face cu un grup de prieteni și cu fratele, în țară, în România, un grup de prieteni din școala generală și din liceu. Foarte multe revelioane le fac împreună cu acest grup de 17-18 prieteni cu care am copilărit pe aceeași stradă încă din școala generală, din clasa a cincea”, a spus Hașotti.
Deputatul liberal Alina Gorghiu va merge, de Crăciun, acasă, la Curtea de Argeș.
„De Crăciun mă duc lângă Curtea de Argeș, de unde sunt eu, unde sper să ningă de Crăciun. Merg la rude, la prieteni, pentru că așa e de Crăciun: se ia din casă-n casă, din masă-n masă”, a spus Gorghiu.
La rândul său, fostul șef de stat Ion Iliescu își va petrece sărbătorile „în familie, cu soția”, ca, de altfel, și în anii precedenți.
Senatorul PNL Mircea Diaconu va petrece și el, ca și anul trecut, sărbătorile acasă, cu familia.
Și deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat că își peterece Crăciunul în familie.
„Crăciunul și Paștele sunt sărbători de familie, sunt ocazii unice, noroc cu Isus pentru că, dacă nu era, nu aveam timp pentru familie. Sunt sărbători de familia și Paștele și Crăciunul în care trebuie să fii în familie. Altceva: plecări, mersuri la shopping-uri, nu. Statul în familie. E un moment în care ești lăsat în pace. Primești un SMS noaptea, pe la 12.00 și pe urmă ești lăsat în pace două zile”, a afirmat Prigoană.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că va petrece sărbătorile de iarnă cu familia, că are patru nepoței cu vârste cuprinse între 3 ani și 6 ani și că va încerca să nu se ocupe de politică.
„Sărbătorile vor fi cu familia, abia aștept, cu patru nepoței și încerc să nu mă ocup de ceea ce ține de politică, să fiu cu familia”, a spus Borbely.
Și senatorul PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat că petrece sărbătorile în familie.
„Anul acesta, ca și anul trecut, sărbătorile le petrec în familie, la Craiova, pentru că este prea mic copilul meu ca să poată să fie deplasat și pentru că îmi doresc foarte mult să-mi petrec sărbătorile alături de el”, a spus Vasilescu.
Liviu Dădăcuș, Alina Novăceanu, Miruna Badea, Emma Toader, politic@mediafax.ro