CRĂCIUN FERICIT?

Clinchete de clopoței, belșug de colinde, brad (barem o crenguță!) în case, cozi bezmetice la cumpărături, sarmale, vin, cozonaci… Crăciunul nu numai că te îmbie, ci chiar te obligă la veselie sărbătorească! Pentru cei mai mulți, temeiul bucuriei pogoară odată cu marea veste „Astăzi s-a născut cel făr-de-nceput.” Alții trec pe lângă semnificația sorocului biblic al nașterii Mântuitorului, înțelegând săptămânile lui decembrie ca pe fosta „lună a cadourilor” și-atât. Mai sunt și dintre cei ce consideră că sărbătorile sfârșitului de an îi scot din ritmul activității cotidiene și răsuflă ușurați când revin la eternul și banalul ritual casă-slujbă-masă-TV-somn. Și unii, și ceilalți, indiferent de mobilurile ce-i animă, nu pregetă să uzeze de dreptul la bucurie garantat de Crăciunul fiecărui an. Numai că „Bucuria netulburată a vieții n-a fost parte a vreunui muritor” (Schiller), iar Efrem Syrul îndeamnă: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei care plâng.” Poate că niciodată, de-a lungul întregii noastre vieți, Crăciunul n-a alăturat bucuriei atâta întristare. Din ce în ce, lumea noastră se împarte ferm, decis, în – vorba poetului – „mizeri și bogați”. N-aș zice că-i de tot imoral să sărbătorim Crăciunul în tihnă și oarece îndestulare fără a întoarce gândul către umiliții și obidiții României… europene. La urma urmei, fiecare ar avea dreptul, barem odată pe an, să lase uitării restul lumii, dedicându-și în întregime bucuriile sărbătorilor. Da-i tot mai greu, fiindcă sărăcia, suferința, nedreptatea, ne-nconjoară tot mai strâns cu țipătul lor mut. În 2006 s-au petrecut cele mai nedrepte și mai oribile scene ale nepăsării, disprețului și neomeniei, când au fost azvârliți în stradă bătrâni ce-și cumpăraseră (unii, chiar de două ori!!) locuința de la statul ce garantează… proprietatea! Este imposibil de înțeles un astfel de monstruos atac la adresa drepturilor omului și principiilor elementare ale oricărei legislații civile! Dacă statul a greșit, patronând o vânzare necuvenită, atunci el poartă vina, nu nenorocitul de cumpărător căruia i-a fost înșelată buna credință! În nici o orânduire a lumii de azi, din Tombuktu până-n Țara de Foc, astfel de enormitate n-ar fi cu putință! Și dacă vreun Tismăneanu IV va fi să întocmească raportul de condamnare a capitalismului, oroarea izgonirii bătrânilor proprietari se va număra printre principalele acuze… Bucuria Crăciunului nostru oarecum îmbelșugat s-ar cuveni să îngăduie barem o frântură de gând îndreptat către pensionarul ce trebuie să plătească, dintr-o pensie de 2 milioane, întreținerea de 4 milioane. Și către șomerul deznădăjduit, cu soția bolnavă și copii la școală, și către bătrânii din azilurile de noapte, și către copiii străzii și… și… Rezolvăm pe naiba cu baluri ale protipendadei în folosul săracilor (!), cu vizite în pas alergător prin casele de copii, cu danii ici-colea, cu coșărci de vorbe răsturnate-n microfoane. Și, de fapt, România nu-i o țară săracă, ci o țară sărăcită. Intrăm în Europa cu o încărcătură strivitoare de tristeți și nedreptăți. Iar noul an, pare-se, va fi hotărâtor. Îl întâmpinăm cu sentimente contradictorii. Horațiu spunea că „Anii care trec ne răpesc mereu câte ceva”. Îl așteptăm pe 2007 ca pe un Moș Crăciun întârziat: să ne aducă, nu să ne răpească. Să ne strecoare prin horn liniștea și înțelepciunea generoasă prin care să aflăm rezolvări omenești chestiunilor grave rămase în coadă de pește și nedreptăților grămădite „științific” sub genericul „polarizare socială”. Gândindu-ne și la cei în nevoi, o să avem parte de bucurie adevărată, creștinească, românească.
Tuturor vă doresc un Crăciun fericit și un an nou doldora de bucurii. La mulți ani!