Aproape 15.000 de felii de cozonac și tot atâtea căni cu vin au fost împărțite, joi, sub paza polițiștilor și jandarmilor, participanților la manifestările organizate la Alba Iulia de Ziua Națională, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cozonacii și cănile cu vin au fost împărțite de diferite organizații non-guvernamentale, participanții plătind 1 leu (10.000 lei vechi) pentru o cană cu însemnele Unirii.
Chioșcurile din lemn unde s-au vândut cănile și s-au oferit gratuit cozonacii și vinul au fost păzite de jandarmi și polițiști, oamenii legii fiind nevoiți să intervină pentru a stăpâni mulțimea care se înghesuia să primească produsele oferite de organizatori.
Organizatorii manifestărilor de la Alba Iulia dedicate Zilei Naționale a României au oferit participanților peste 1.500 de cozonaci și 3000 de litri de vin, punând totodată în vânzare 15.000 de căni personalizate cu însemnele Unirii.
Anul trecut, organizatorii manifestărilor desfășurate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României au oferit gratuit participanților peste 15.000 mii de porții de cârnăciori, tone de mâncare de fasole și aproape 20.000 de pahare cu vin. La fel a fost și în 2003, când autoritățile din Alba au oferit gratuit participanților sarmale sau fasole cu cârnați. De fiecare dată, însă, masa populară s-a transformat într-o înghesuială generală, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a face ordine.