Aglomerația din punctul arădean de trecere a frontierei Nădlac a atins cote maxime, sâmbătă la amiază, când mii de mașini așteptau să treacă granița, coada fiind de aproximativ cinci kilometri, în pofida faptului că s-au deschis șase artere de control. Polițiștii de frontieră arădeni spun că au înregistrat un vârf de trafic în ultimele 24 de ore, la Nădlac, pe unde au ieșit din țară peste 40.000 de persoane, majoritatea români care merg la muncă în străinătate după petrecerea vacanței în țară. Prin celelalte două puncte de trecere pentru autoturisme, Turnu și Vărșand, au trecut doar 7.000 de persoane.
„Un val de turiști a fost înregistrat la orele amiezii (sâmbătă – n.r.), când cozile de autoturisme au ajuns la aproape cinci kilometri pe teritoriul României. Se lucrează la capacitate maximă, pe șase artere de control, însă fluxul de turiști este foarte mare și se va menține, probabil, și duminică”, a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad.
Cozi de mașini pe cinci kilometri, la ieșirea din țară prin vama Nădlac
