Lucrări majore care presupun turnarea unui covor asfaltic nou sunt în toi pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, în zonele cu risc ridicat de accidente. Este vorba de Mestecăniș, de la Valea Putnei și până spre Iacobeni, și de Poiana Stampei, spre limita cu Bistrița-Năsăud. Dacă pe porțiunea dinspre limita de județ lucrarea este aproape finalizată, pe Mestecăniș lucrările sunt în plină desfășurare.
În total este vorba de aproximativ 30 de kilometri de drum care va avea covor asfaltic nou.
Cele două sectoare în care se lucrează nu au fost alese întâmplător. Ambele sunt în zone cu altitudine ridicată, unde, în condiții de carosabil ud, multe mașini au fost scăpate de sub control.
Polițiștii rutieri de la Vatra Dornei au sesizat de multă vreme că o parte dintre accidentele care au avut loc pe Mestecăniș și la limita dintre județul Suceava și Bistrița-Năsăud ar putea fi favorizate și de aderența scăzută de pe carosabil. Problemele se făceau resimțite mai ales pe timp de ploaie, când șoferi care nu adaptau viteza la condițiile de drum își scăpau mașinile de sub control.
Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a comandat și efectuat inclusiv o expertiză cu privire la gradul de rugozitate al șoselei. Concluzia a fost că șoseaua nu are o aderență sub limita prevăzută de normele tehnice, însă toată lumea a fost de acord că un strat suplimentar de asfalt poate fi o măsură de siguranță în plus pentru participanții la trafic.
Drumul este în administrarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași – Secția Câmpulung Moldovenesc, iar lucrarea se face prin firma cu care are încheiat contract compania.
Aceste lucrări de asfaltare, plus cele de refacere a marcajelor și a trecerilor de pietoni, care s-au făcut în ultimele zile pe porțiunea Frasin – Gura Humorului, au dus la un trafic aglomerat pe DN 17, chiar bară la bară în anumite momente ale zilei. Polițiștii rutieri nu au luat nici un fel de măsuri pentru a fluidiza traficul, invocând volumul mare de muncă din această perioadă.