Cotovelea: Se lucrează la demiterea lui Ion Smeeianu de la șefia Poștei Române



Ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, a declarat marți că intenționează să-l demită pe directorul general al Poștei Române, Ion Smeeianu, instituția pe care o conduce lucrând în prezent la modalitatea în care se va face eliberarea acestuia din funcție, informează Mediafax.”Nu ni se pare corect ca Poșta să suporte aceste clauze … Exista, pentru că acum nu mai există, o clauză în cazul contractului unui director executiv care, indiferent ce făcea, în momentul în care contractul individual de muncă se încheia, chiar dacă fura, pleca acasă cu 20 de indemnizații, situație pe care noi o considerăm inacceptabilă … Aceste contracte au fost semnate de actualul director general al Poștei Române, Ion Smeeianu. Se lucrează la asta (demiterea lui Smeeianu- n.r.) Da, bineînțeles, există posibilitatea ca Smeeianu să fie inlăturat de la conducerea companiei”, a declarat marți ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea.Ministerul pentru Societatea informațională (MSI) a anunțat, luni, că întreaga echipă de management a Poștei Române a renunțat benevol, la solicitarea ministrului pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, la orice clauze din contractul individual de muncă referitoare la plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activității.La finele săptămânii trecute, MSI a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice baza legală prin care fostul director juridic al Poștei Române Rosita Mădălina Alexe va primi 30 de salarii compensatorii, reprezentând aproximativ 60.000 de euro.



Recomandări

UZPR se alătură protestului față de majorarea de către Poșta Română a comisionului pentru distribuirea abonamentelor la cotidiane

Poșta Română are un nou director general interimar și desființează 56 de posturi de conducere