Nu știm cum să ne cotonogim nevestele! O facem la modul primitiv, empiric, neștiințific, fără virtuți de ordin estetic și, mai ales, fără efecte educative majore. N-avem un cod de reguli, nu există recomandări de ordin tehnic, fiecare bate în legea lui și după cum îl taie capul. Consistentă bibliografie la temă am aflat doar în literatura islamică, inclusiv în emisiuni tv (la Al Jazeera, la LBC tv) și în articole de gazetă ce recomandă modele de desfășurare a unei ședințe onorabile de cotonogire. Autorul cărții „Tu întrebi, și Islamul îți răspunde”, Abdul-latif Mushatiri, atrage atenția că soția „trebuie bătută în așa fel încât să nu-i fie rupte oasele, sau să-i fi provocate sângerări”. Poți să spui că nu-i corect? Precizări în plus aduce G.H. Bousquet, în cartea sa „Eticheta sexului în Islam”: „Femeia trebuie bătută și pentru aceasta există un număr vast de metode. Dacă femeia este slabă, ea trebuie bătută cu un băț: femeile mai voluptoase pot fi lovite cu pumnul, iar cele grăsuțe, cu palma. Astfel, cel care o lovește nu-și provoacă sieși leziuni”. Cum se vede, înainte de orice grija față de om, fie ca-i vorba despre partea care încasează, fie de cea care otânjește. Trebuie, apoi, să existe și un protocol al cotonogirii: „Soțul trebuie să-și anunțe soția despre numărul de lovituri care urmează a-i fi aplicate” (Ghazi Al-Shimari, expert în relații familiale, Arabia Saudită), iar potrivit lui Ghassan Ascha, autorul cărții „Despre supunerea femeii în Islam”, „Instrumentul de pedeapsă (adică parul) trebuie ținut la vedere, pentru ca soția să-l vadă mereu”. Muhammad Al Arifi a elaborat și instrucțiuni în materie pentru tinerii musulmani precizând că „loviturile la față sunt interzise, deoarece vânătăile o pot urâți”. Clar, fără echivoc, pe când la noi e haos: victime cu duiumul, bătaie cum se nimerește, ochi umflați, coaste rupte. Uniunea Europeană a decis să pună piciorul în prag, intenționând să intervină dacă nu chiar în eradicarea flagelului, barem în ostoirea urmărilor: prin proiectul „Start” („O viață de calitate în siguranță”, finanțat prin POSDRU) s-a introdus nu numai un serviciu de consiliere a victimelor, ci și indemnizarea lor cu o sumă de 6.000 de lei (60 de milioane vechi). Sfântă naivitate europeană: cum era cât se poate de firesc, numărul cazurilor de violență (reală sau închipuită) împotriva nevestelor a crescut exponențial, însoțit de avalanșa cererilor către primării. La fel de firesc, cele dintâi indemnizate (că au aflat primele despre banii căzuți din cer) au fost funcționarele primăriilor. La Valea Măcrișului, jud. Ialomița, în capul listei s-au instalat contabila primăriei, secretara și asistenta socială. N-au avut nevoie decât de o declarație pe proprie răspundere și-atât. Primarul Mihai Bobeș declară: „Nu știam ca ele să aibă probleme acasă, dar este un proiect care n-a avut legătură cu Primăria noastră, în sensul că nu l-am implementat noi.” Aș, lista finală primăriile au întocmit-o! 24 de neveste măcrișene s-au dat abuzate și maltratate, încasând banii, în vreme ce alte câteva zeci susțin că listele au fost întocmite preferențial, cotonogite cu adevărat doar ele fiind, iar cele de pe listă, impostoare. Aceeași situație într-o comună din Olt, Fărcașele: indemnizatele sunt la fel de contestate („Nu meritau! Păi bătaia mea s-o fi luat ele!”). Comuna cu cele mai multe soții cotonogite pare a fi Drânceni, județul Vaslui, unde 29 de neveste s-au dedulcit la banii europeni meniți să le ajute în a-și reface viața altundeva, departe de soțul bădăran și agresiv. Numai că, în conformitate cu deconturile depuse la Primărie, și aici și pretutindeni au fost cumpărate, tot la vechiul domiciliu, aragaze, mobilă de bucătărie, uși la dormitor, „vată de sticlă de pus în pod”, ba și încălțări pentru dragul de soțior! Și uite-așa, românașii au deturnat rapid o inițiativă europeană generoasă (și ingenuă), transformând-o într-o șmecherie de încasat, la nivelul întregii țări, 170.000.000 de lei de-a moaca… Chestiunea însă abia începe să se complice, fiindcă numai la Drânceni sunt înregistrate plângerile a 15 soți care încasează cu regularitate câte o tigaie în cap de la neveste. Discriminare! „Dacă bea alocația copiilor, sau face alte potlogării, nevasta, săraca, trebuie să și-l mai bată” – susține primarul, propunând extinderea programului și în cealaltă direcție Pentru care, oricât am cercetat, n-am aflat nici o deslușire metodologică în procedurile islamice…