Cotidianul New York Times a început, de luni, să transmită pe site-ul său ședințele de redacție zilnice, această inițiativă având ca scop asigurarea transparenței demersului editorial, informează AFP.
În fiecare zi, transmisia, numită TimesCast, va fi disponibilă pe site de la ora locală 13.00 (17.00 GMT), se arată într-un comunicat al ziarului.
„Fiecare transmisie îl aduce pe internaut în mijlocul redacției New York Times și îi permite să asiste la ședința dedicată subiectelor de pe prima pagină a ziarului, precum și la discuțiile dintre șefii de secție și redactori despre subiectele care trebuie acoperite”, se mai precizează în comunicat.
Luni, transmisiunea, care durează puțin peste șase minute, îl arăta pe redactorul șef al publicației discutând principalele subiecte ale zilei, alături de șeful departamentului de știri externe și de adjunctul șefului departamentului economic.
„TimeCast va arăta cum luăm decizii în ceea ce privește subiectele pe care le acoperim și abordarea lor”, a explicat Ann Derry, responsabilă de conținuturile video ale ziarului.
New York Times Company, publisherul cotidianului, a anunțat, la începutul anului, că va introduce, la începutul anului 2011, taxe pentru accesarea conținuturilor sale online. Cotidianul New York Times mizează pe câștigurile din taxa de accesare a versiunii sale online pentru a obține o sursă de venit „esențială”, dar ziarul tipărit va rămâne important și în viitor, potrivit lui Arthur Sulzberger, Chairman al New York Times Company.
Potrivit datelor companiei de cercetare Nielsen, nytimes.com este cea mai populară ediție electronică a unui ziar din Statele Unite și figurează printre cele mai populare site-uri informative americane.