Deputații au respins propunerea de diminuare a cotei reduse de TVA de la 9 la 7%, precum și un amendament referitor la includerea produselor alimentare de bază în categoria celor taxate cu cotă redusă.
Senatorii au aprobat, la sfârșitul lunii iunie diminuarea cotei reduse de TVA la 7%, dar nu au fost de acord cu amendamentul privind includerea produselor alimentare în categoria celor taxate cu cotă redusă.
Cota redusă de TVA se aplică pentru manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității, livrarea de proteze și accesoriile acestora, cu excepția protezelor dentare, și medicamente de uz uman și veterinar.
Cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al domeniilor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping și prestarea unor servicii constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, cinematografe beneficiază de asemenea de cotă redusă.
Plenul Senatului a adoptat, la jumătatea lunii aprilie, o propunere a conservatorilor inițiată de președintele PC Dan Voiculescu, privind reducerea la 9% a TVA pentru produsele alimentare de bază.
Propunerea conservatorilor viza modificarea legii Codului Fiscal, în sensul diminuării de la 19% la 9% a TVA pentru produse de bază precum pâine, produse de panificație, carne, pește, lapte, ulei, zahăr, orez și ouă.
Prin votul deputaților, noua formă a Codului Fiscal a fost aprobată, iar legea va fi trimisă pentru promulgare președintelui Traian Băsescu.





