Cota de lapte alocată fermierilor care au investit în înființarea sau extinderea unor centre de producție a laptelui a fost suplimentată, de la 40% la 75% din cantitățile solicitate.
„Inițial, fermierilor care au investit în crearea sau extinderea unor exploatații de producție a laptelui le-a fost alocată o cotă de lapte de 40% din nivelul solicitat, iar în urma suplimentării aceștia au primit o cotă de lapte de 75% din cereri”, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, directorul general al Departamentului de Alocare a Cotelor de Lapte (DACL), Lucian Elisei.
Cantitatea suplimentată provine din rezerva aflată la dispoziția statului, din volumul reținut în urma tranzacțiilor de cotă și din cantitățile rezultate ca urmare a renunțării la cotă.
Din cantitatea alocată pentru fiecare dintre cele două categorii de cotă, pentru vânzări și pentru livrări la fabricile de procesare, 2% este reținut și considerat rezervă. Totodată, la fiecare tranzacție cu cota de lapte 30% din cantitate este reținută.
Până în prezent au fost realizate 110.000 de tranzacții de cotă, cele mai multe – 48.000 – rezultând din conversii (trecerea de la vânzări directe la livrări directe către procesatori). În ceea ce privește clasamentul tranzacțiilor pe regiuni, primele trei locuri sunt ocupate de Iași, cu 37.000 de tranzacții de cotă, Brașov, cu 32.000 și Cluj – 20.000. La polul opus al topului se află regiunea Craiova, cu 1.600 de tranzacții.
Potrivit lui Elisei, în general fermierii care cumpără cotă sunt cei care își dezvoltă activitatea, iar cei care vând au cote foarte mici.
Cota de lapte a României este de circa trei milioane de tone, dintre care 1,2 milioane de tone este alocată pentru livrări, iar 1,8 milioane de tone pentru vânzări directe.
În total, 870.000 de producători dețin cotă de lapte în România. Aceasta este sub potențialul de producție al pieței românești, situație întâlnită și în alte state europene.
În cazul tuturor statelor membre, cotele vor crește în perioada 1 aprilie 2008 – 31 martie 2009 cu 5%.