Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Miercurea Ciuc, că peste două săptămâni va supune spre aprobare Parlamentului proiectul de ordonanță de urgență prin care va crește la 50 la sută cota de finanțare a Ministerului pentru izolarea termică a blocurilor.
Ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, a declarat, într-o conferință de presă, că peste două săptămâni va supune spre aprobarea Parlamentului proiectul de ordonanță de urgență prin care va modifica semnificativ finanțarea programului de izolare termică a blocurilor de locuințe.
Potrivit acestui proiect, cota de finanțare a Ministerului va crește la 50 la sută, administrațiile locale vor asigura 30 la sută, iar restul de 20 la sută – proprietarii apartamentelor.
„Vom crește la 50 la sută cota de finanțare de la stat, vom cere obligatoriu să se asigure izolarea exterioară în primul rând, cea de deasupra subsolurilor și nu doar cea a ferestrelor și ușilor de la locuințe”, a spus Blaga.
Blaga a afirmat că din bugetul de stat se vor putea finanța toate proiectele pe care le vor propune primarii privind termoizolarea blocurilor.
Potrivit sursei citate, din 2002 până în prezent doar 1.800 de locuințe au fost izolate termic și intenția este să se realizeze o izolare termică de calitate, așa încât consumul specific să nu depășească 100 de kilowați/oră/metru pătrat/an.