Cota contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate ar putea fi majorată la 6-6,5% în acest an



Ministerul Sănătății vrea să majoreze cota contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate (CASS), de la 5,2-5,5% la 6-6,5%, măsură care va suplimenta bugetul asigurărilor sociale de sănătate cu 2,7 miliarde de lei, a declarat, miercuri, Aurel Nechita, secretar de stat în cadrul instituției. „Anterior, cota la CASS a fost redusă, în mai multe etape, de la 7% la 5,2% pentru angajator și la 5,5% pentru angajat. În condițiile în care numărul șomerilor va crește, care nu vor mai plăti aceste contribuții, este necesar să majorăm această cotă la 6-6,5% atât pentru angajator, cât și pentru angajat. Sperăm să modificăm în cel mai scurt timp legislația care stabiliește cuantumul cotei”, a spus Nechita, prezent la un seminar de specialitate.
Cotele pe care angajatorul și angajatul le plătesc la asigurările sociale de sănătate sunt stabilite prin Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Nechita a afirmat că, prin această măsură, vor fi asigurate fondurile care vor acoperi, în mod optim, diversele programe de sănătate (cum ar fi cel al insulinei), medicamentele compensate și cota de participare a ministerului la proiectul de construire a 8-14 spitale regionale, împreună cu Banca Mondială.
Întrebat de ce nu a fost definitivată componența pachetului de servicii medicale de bază care vor fi acoperite din bani publici, Nechita a spus că adoptarea unei astfel de decizii necesită voință politică.
„Guvernările anterioare au evitat să ia o astfel de decizie, pentru că impactul asupra populației este foarte ridicat, obișnuită până acum cu ideea că statul acoperă integral costurile serviciilor medicale. Vom stabili componența acestui pachet de servicii medicale de bază până în luna iulie”, a spus Nechita.