Pe fondul isteriei mediatice iscate de alegerea lui Crin Antonescu la șefia PNL, mai toată lumea vede doar părțile pozitive ale debarcării lui Călin Popescu Tăriceanu.
Din acest punct de vedere – al atitudinii presei față de fostul premier – nu poți să nu observi cât de mulți condeieri îl antipatizează pe Călin Popescu Tăriceanu, deși unii n-ar avea nici un motiv. Fie și pentru că fostul premier a fost mult mai amabil cu presa decât Traian Băsescu sau decât Adrian Năstase.
Admițând teza că noul, schimbarea lui Călin Popescu
Tăriceanu, ar putea fi o relansare a PNL și, mai ales, o speranță că Traian Băsescu ar putea fi înfrânt la scrutinul prezidențial, trebuie să vedem însă și costurile pentru PNL și pentru scena politică, costuri la care puțină lume s-a gândit.
Cel mai grav cost – și care n-a sărit în ochii nimănui – poate fi sesizat din entuziasmele stârnite de debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu în rândurile PD-L-iștilor. Firește, Traian Băsescu nu s-a pronunțat și s-ar putea nici să nu se pronunțe, fie și pentru că e ocupat s-o facă pe Ceaușescu în miniatură. Rânjetele copiilor săi de trupă – de la turista Elena Udrea până la Adriean Videanu, cel care a împins lingușirea Stăpânului până la a declara că formula „succesuri” aparține Academiei – vorbesc însă în numele lui Traian Băsescu.
Pentru Traian Băsescu, fostul premier s-a constituit în coșmarul nopților sale treze. Așa cum a declarat în mai multe rânduri, Traian Băsescu e un om care nu uită pe cei care i-au stat în cale. Dacă ar fi putut, în ura sa cancerigenă față de Călin Popescu Tăriceanu, l-ar fi debarcat cu mâna lui pe fostul premier de la conducerea PNL. N-a fost nevoie de asta. Pe Călin Popescu Tăriceanu l-au debarcat ai lui. Și căderea fostului premier, însoțită de toate mizeriile tipic dâmbovițene ale unei căderi în România fanariotă – trădări, înstrăinări, înjurături de la gazetari care până mai ieri ți-au ciugulit din palmă – are pentru opinia publică semnificația unui semnal.
Așa pățesc toți cei care îl înfruntă pe Traian Băsescu!
Un semnal menit a adânci spaima față de Traian Băsescu, dacă ne gândim că un lucru asemănător s-a petrecut și cu un alt adversar de marcă: Adrian Năstase.
Într-o Românie ale cărei structuri n-au ieșit din slugărnicia fanariotă față de Jupânul puternic, gata să te dea de-a dura pe scări în jos, un astfel de semnal ar putea fi catastrofal pentru cei care mai speră într-o înfrângere a lui Traian Băsescu.
Un alt efect negativ al debarcării lui Călin Popescu Tăriceanu îl reprezintă pierderea de către PNL a unui atu excepțional în politica din acest an: cel al posibilității de a se lăuda cu faptele guvernării Tăriceanu. În actualele condiții, nu numai că Traian Băsescu va putea invoca în voie dezastruoasa moștenire, dar, mai mult, noii lideri nu vor avea cum să-l contrazică, deoarece habar n-au de treburile fostei guvernări.
Nu în ultimul rând, Călin Popescu Tăriceanu reușise să devină independent de baronii partidului. Crin Antonescu e însă vulnerabil în ce privește raporturile cu baronii, dar mai ales cu Dinu Patriciu. Desigur, cu timpul, domnia sa va reuși să pună mâna pe frâiele PNL. Din nenorocire, în acest an electoral, Crin Antonescu nu mai are timp. Mai ales dacă va sta în studiourile Tv, lăsând ca partidul să fie condus de alții
Călin Popescu Tăriceanu a dus PNL la o poziție pe care acest partid n-a avut-o niciodată până acum în anii postdecembriști.
Artizanii schimbării sale susțin că prin asta PNL va avea și mai mari succese.
Să nu uităm însă că și în politică e valabilă învățătura potrivit căreia mai binele poate fi răul binelului.
