Eficiență

Costuri de șase ori mai mici față de clinicile private, pentru stenturile montate gratuit cardiacilor cronici la Spitalul de Urgență Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și managerul spitalului, Vasile Rîmbu
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și managerul spitalului, Vasile Rîmbu

Înființarea Compartimentului de cardiologie intervențională în cadrul secției Cardiologie a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în luna iulie a acestui an, face ca și pacienții cardiaci cronici să poată beneficia gratuit de stenturi. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că din data de 22 iulie a.c., când acest compartiment și-a început activitatea, medicii angajați de spital au efectuat 335 de intervenții. Un număr de 47 de pacienți au primit stenturi în urma infarctului miocardic acut, alți 67 de pacienți cardiaci cronici au beneficiat de asemenea de stenturi, iar pentru 218 pacienți au fost efectuate coronarografii. „Cu toate că mulți din interior și din exterior nu și-ar fi dorit ca noi să avem acest compartiment, am reușit să-l înființăm și pacienții să beneficieze de intervenții fără să fie nevoie să plătească”, a declarat Rîmbu.
Acesta a arătat că demersurile făcute la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru admiterea spitalului în Programul național de boli cardiovasculare cu privire la tratamentul gratuit al pacienților cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană au fost încununate de succes și spitalul a primit acum o sumă „extrem de generoasă”, de 210.000 de lei, pentru montarea gratuită de stenturi la pacienții cardiaci cronici.
Deși spitalul nu a încasat nici un leu de la această categorie de bolnavi, Vasile Rîmbu a făcut o analiză comparativă între costurile pe care le are spitalul pentru acest serviciu medical și tarifele încasate de clinicile private. Astfel, pentru un stent simplu spitalul are un cost de 1.511 lei, în timp ce pentru același stent pacientul plătește în regim privat 7.550 de lei; pentru două stenturi costul este de 1.826 de lei, tariful în privat – 10.350 de lei; pentru trei stenturi costul spitalului este 2.141 de lei, tariful încasat în regim privat este de 12.900 de lei; costul unei coronarografii este de 600 de lei, în regim privat tariful este de 2.500 de lei.
În cazul stenturilor active, costul unui stent la spital este de 2.272 de lei, tariful în regim privat este de 12.000 de lei; costul pentru două stenturi este de 3.347 de lei, tariful în regim privat este de 17.000 de lei; trei stenturi au un cost de 4.421 de lei, iar tariful în regim privat este de 21.000 de lei. „Iată de ce înființarea acestui compartiment la spital, unde pacienții primesc stenturile gratuit, nu a fost o bucurie pentru ceilalți. Manopera în cazul cardiologiei intervenționale reprezintă 70% din tarif. Să nu se erijeze unii în eroi; eforturile au fost ale noastre și, dacă nu reușeam, eșecul se descărca pe noi”, a afirmat managerul Vasile Rîmbu.
Flutur: Este un foarte bun exemplu de alocare inteligentă a banilor
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prezent la conferința de presă, a declarat că acesta este un foarte bun exemplu de „alocare inteligentă a banilor” pentru că astfel montarea stenturilor este „de șase, șapte ori mai ieftină”, prin neincluderea manoperei. Cei doi cardiologi intervenționiști angajați de spital sunt unul cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și unul cu contract de prestări servicii.
Referitor la finanțarea stenturilor pentru cardiacii cronici, și președintele-director al CAS Suceava, dr. Claudiu Cobuz, a transmis un comunicat de presă prin care a informat că, la începutul acestei săptămâni, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a alocat buget pentru derularea noului Program național de boli cardiovasculare cu privire la tratamentul gratuit al pacienților cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană (montare de stent la pacienții cronici), Spitalul Județean de Urgență Suceava fiind avizat, în prealabil, de CAS Suceava pentru derularea acestuia.
„CAS Suceava a încheiat un act adițional cu Spitalul Județean de Urgență Suceava prin care a alocat suma de 210.450 de lei pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului 2019. Această sumă va fi utilizată de Spitalul Județean Suceava în perioada imediat următoare pentru achiziționarea materialelor sanitare necesare derulării acestui program (stenturi)”, a precizat dr. Claudiu Cobuz.

Recomandări

Testare gratuită pentru depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet zaharat, la Spitalul Clinic din Suceava

O analiză gratuită efectuată la Spitalul Clinic din Suceava permite depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet
O analiză gratuită efectuată la Spitalul Clinic din Suceava permite depistarea precoce a insuficienței cardiace la pacienții cu diabet

Finanțarea activității de implantare a stimulatoarelor cardiace la Spitalul Clinic din Suceava, preluată în programul național de boli cardiovasculare

Finanțarea activității de implantare a stimulatoarelor cardiace la Spitalul Clinic din Suceava, preluată în programul național de boli cardiovasculare

Spitalul Clinic din Suceava primește în sfârșit suplimentarea fondurilor pentru tratamentul accidentelor vasculare cerebrale

Pacient cu AVC adus cu elicopterul SMURD pentru tratament la Spitalul Clinic din Suceava