Costumul vremurilor

Uneori, ca să arăți „minunat”, ți se cere doar să te contorsionezi puțin, pentru a te potrivi în costumul vremurilor. Adică să te căznești să intri într-un tipar nefiresc și să ajungi să crezi că îți este bine în el. Iar când mă refer la tipar vorbesc despre comportament, despre ce credem în privința valorilor noastre și, mai ales, în cine credem. Vremurile tulburi în care trăim mi-au adus în memorie povestea de mai jos:
O legendă povestește despre un tânăr care auzise cum că ar exista un croitor minunat, Zumbach, ce realiza niște costume ce aveau darul de a face pe oricine să arate chipeș și elegant. Într-o zi, tânărul nostru s-a dus la Zumbach și i-a cerut să-i facă și lui un costum. Așa că Zumbach i-a luat măsurile și i-a spus să se întoarcă peste o săptămână. După o săptămână, tânărul client a venit nerăbdător să își ia costumul, iar croitorul i l-a dat tânărului ca să îl probeze. Arăta minunat – cu excepția faptului că o mânecă era mai lungă decât cealaltă, că nasturii nu se potriveau și că pantalonii erau prea scurți, exact cum e moda în rândul tinerilor de azi. Dar clientul lui Zumbach nu era un om la curent cu moda, era un tip clasic. Cum era de așteptat, clientul se arătă nemulțumit. Zumbach, profund jignit, spuse cu indignare: „Nu costumul e de vină. De vină e modul în care îl porți. Dacă îți îndoi numai puțin cotul stâng, mâneca va cădea perfect. Și dacă te apleci puțin în față și îți ridici umărul drept, nasturii se potrivesc perfect cu butonierele. Iar dacă nu mai ții așa țepeni genunchii, ci puțin flexați, vei vedea că pantalonii vin minunat”. Clientul încercă să facă așa cum i se spuse și – ce să vezi? – costumul îi venea turnat -, dar nu arăta deloc superb!
Ce e de făcut? Ce e de făcut cu viața noastră? Alegem să ne îndoim pentru a intra în costumul vremurilor, pentru a ne topi în pasul mulțimii sau stăm drepți, demni și ne croim o viață pe măsura vocației de om, aceea de făptură care e chemată la îndumnezeire? Răspunsul îl dăm cu toții, fie că vrem, fie că nu. Tertium non datur, spun latinii, adică a treia variantă, fuga de opțiune, nu este posibilă.
(Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina)