Guvernul ar putea reduce începând cu anul 2007 costul cu forța de muncă cu 2,5 până la 4 puncte procentuale, în funcție de încasările la buget, a declarat, marți, președintele Agenției Naționale pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Cooperație, Ovidiu Chirovici.
„Într-o estimare pozitivă reducerea costului cu forța de muncă ar putea să fie de 4%, în timp ce varianta pesimistă va viza o scădere a contribuțiilor la asigurările sociale, la fondul de șomaj, la sănătate cu 2,5%. Decizia va fi luată însă în funcție și de alți indicatori, cum ar fi încasările la buget”, a spus Chirovici.
În opinia sa, costul ridicat cu forța de muncă rămâne încă o problemă importantă care afectează performanțele firmelor mici și mijlocii.
„Introducerea cotei unice de impozitare începând cu anul 2005 a avut un efect benefic asupra activității IMM-urilor care au raportat pentru anul trecut indicatori economici mai mari decât anul precedent. Mai rămân de rezolvat problemele legate de costul forței de muncă. Salariile cresc și angajatorii plătesc mai mult pentru un loc de muncă”, a arătat Chirovici.
El a menționat că reducerea costurilor cu forța de muncă a fost solicitată în repetate rânduri de reprezentanții oamenilor de afaceri.
În prezent, cuantumul contribuțiilor sociale plătite de angajatori este de 30,5% din fondul brut de salarii, din care 20,5% pentru asigurările sociale de stat (pensii).
Contribuția la fondul de șomaj este de 2,5%, pentru asigurări sociale de sănătate cota este de 7%, iar pentru fondul de accidente de muncă angajatorii achită 0,5%.
Pentru salariați, contribuțiile la asigurări sociale cumulate se ridică la 17%.





