Costin: Salariul minim trebuie legat de coșul de consum și ar trebui să fie cel puțin 900 de lei



Președintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, joi, că salariul minim din România ar trebui să fie legat de coșul minim de consum, iar ultimele evaluări indică faptul că valoarea acestuia ar trebui să fie de 900 – 920 de lei.
Președintele Blocului Național Sindical (BNS) a criticat propunerea patronatelor privind introducerea primelor în sectorul privat pentru salariile mai mici de 1.000 de lei, precizând că în acest fel angajatorii nu fac altceva decât să încerce să găsească soluții pentru fidelizarea salariaților.
Potrivit președintelui BNS peste 70% dintre salariații din România au venituri salariale mai mici decât salariul mediu pe economie și acordarea unor prime fără majorarea salariului minim nu face altceva decât să trimită o bună parte dintre salariați către asistența socială.
Dumitru Costin a precizat că, pentru a nu discuta „de pseudosoluții care îi avantajează pe cei care fac afaceri”, salariul minim ar trebui să fie legat de coșul minim de consum, indicator care trebuie să facă parte din politica oricărei țări. Potrivit liderului sindical, ultimele evaluări privind o structură de coș minim de consum arată că acesta ar trebui să fie undeva la 900 – 920 de lei, el precizând că în acest calcul s-au luat în considerare cheltuielile de hrană, de întreținere și de transport.
În opinia lui Costin, menținerea salariului minim la un nivel foarte scăzut constituie și un motiv pentru care mulți dintre șomeri refuză să se angajeze pe salariul minim, diferența între indemnizația și salariul minim fiind atât de mică încât nu acoperă nici măcar cheltuielile de transport sau alte cheltuieli de bază.
Costin a descris situația actuală prin care salariul minim este menținut la un nivel foarte scăzut drept „un paradox și o aberație”.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a declarat la finalul discuțiilor cu reprezentanții confederațiilor sindicale și patronale că întâlnirea a avut rolul de a cunoaște doleanțele partenerilor sociali și că toate propunerile primite vor fi analizate în Ministerul Muncii, fiind necesar însă ca ele să fie raportate la realitatea economică a României.
Sulfina Barbu a precizat că interesul Guvernului din care face parte este să creeze și să crească numărul de locuri de muncă.
Bogdan Hossu a declarat după întâlnirea cu ministrul Sulfina Barbu că sindicaliștii au solicitat elaborarea în procedură de urgență a hotărârii de Guvern privind stabilirea sectoarelor de activitate. În acest context Sulfina Barbu a primis o nouă întâlnire pentru rezolvarea acestei probleme în cursul săptămânii viitoare, iar sindicaliștii au acceptat să suspende acțiunile de protest pentru o săptămână.
Peste o sută de sindicaliști de la CNS „Cartel Alfa” și BNS au pichetat, joi, pentru a doua zi consecutiv Ministerul Muncii, acuzând Guvernul că anihilează dialogul social.