Costi Ioniță, în calitate de compozitor, a semnat două piese de pe albumul lui Shaggy



Costi Ioniță se numără printre compozitorii români care semnează piesele „Dame” și „Fired Up (F..k the Rece$$ion!)” de pe albumul lui Shaggy „Summer in Kingston”, nominalizat la premiile Grammy din 2012, potrivit site-ului oficial al cântărețului american.
„Summer in Kingston” a fost nominalizat la categoria „cel mai bun album reggae”.
Premiul Grammy pentru cel mai bun album este, de obicei, acordat echipei de producție și interpretului.
Piesa „Dame” a fost compusă de Andre Fennell, Constantin Ioniță, Kenny Truhn, Dimitriu Silviu Aurelian, Monica Oana Radu și Orville Burrell.
Piesa „Fired Up (F..k the Rece$$ion!)” i-a avut drept compozitori pe Andre Fennell, Constantin Ioniță, Costi și Orville Burrell.
În afară de „Dame” și Fired Up (F..k the Rece$$ion!)”, albumul „Summer in Kingston” cuprinde piesele: „Just Another Girl” (featuring Tarrus Riley), „Sugarcane”, „Feeling Alive” (featuring Agent Sasco), „End Of The World (Drink Up)”, „Soldiers Story” (featuring Jaiden) și The Only One (Lie to Me)” (featuring Jaiden).
La categoria „cel mai bun album reggae” la Grammy 2012 au mai fost nominalizate „Harlem-Kingston Express Live!” – Monty Alexander (Motéma Music), „Reggae Knights” – Israel Vibration (Mediacom/VPAL), „Revelation Pt 1: The Root Of Life” – Stephen Marley (Tuff Gong/Universal Republic) și „Wild And Free” – Ziggy Marley (Tuff Gong Worldwide).
Câștigătorii celor 78 de categorii de premii vor fi anunțați la cea de-a 54-a gală Grammy Awards, care va avea loc pe 12 februarie, la Los Angeles.
Celebrul cântăreț Shaggy a concertat în februarie 2010 în România. În conferința de presă ce a precedat concertul, pe care Shaggy l-a susținut pentru a inaugura un centru comercial din București, cântărețul a vorbit și despre colaborarea sa cu compozitorul român Costi Ioniță, pentru un nou album. „Mi-a fost prezentat proiectul și am știut că muzica este bună, așa că am pus niște versuri și a ieșit melodia”, a spus atunci Shaggy.
Anterior, cei doi, alături de DJ-ul francez Bob Sinclar, au mai colaborat la piesa „I Wanna”, lansată în martie 2010 și care a avut un mare succes comercial.
Shaggy, deținător al unui premiu Grammy, a vândut peste 20 de milioane de albume în toată lumea.
Născut în Jamaica, în 1968, Shaggy (Orville Richard Burrell) și-a început cariera artistică la începutul anilor ’90. A cunoscut celebritatea rapid, cu hitul „Oh Carolina”, pe care l-a lansat în 1993, în primul său album. La scurt timp, Shaggy a trecut la un nou nivel și, în 1995, a lansat albumul „Boombastic”, pentru care a primit un disc de platină și care i-a adus și premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae. „Boombastic” a fost un succes atât în Europa, cât și peste ocean, iar următoarele albume l-au menținut în topurile muzicale. În 2000 Shaggy a lansat „Hot Shot”, albumul care l-a diferențiat de orice alt artist consacrat pe ringul de dans. A fost cel mai bine vândut album din 2001, cu peste 13 milioane de copii, și a fost pe primele locuri în topurile din mai multe țări. Printre cele mai populare hituri se numără „It Wasn’t Me” și „Angel”. Înainte de „Summer in Kingston”, artistul a lansat albumul „Best of Shaggy: The Boombastic Collection”, care include cele mai populare titluri din cariera sa.
În vârstă de 33 de ani, Costi Ioniță este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori și producători români.