Costescu: Ne propunem ca la sfârșitul anului să avem o primă aeronavă prezidențială cumpărată

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat miercuri că în ultima ședință a CSAT s-a convenit ca, până la sfârșitul anului, România să cumpere o primă aeronavă prezidențială, cel mai probabil cu un istoric de zbor de 3-4 ani, iar, pe viitor, flotila specială să ajungă la 3-5 aeronave, scrie Mediafax.“Am fost în CSAT. Acolo am făcut o prezentare a comisiei numite, care este planul nostru de acțiune. Nu s-a vorbit despre bugetare, decât că avem un punct fix- rectificarea bugetară. Guvernul anterior nu ne-a lăsat un buget și nici nu avea cum pentru acest lucru, iar comisia nu era activă când s-a stabilit bugetul acesta. S-au făcut doar pașii de lucru – cu ce se va merge, cum se va face analiza de oferte, cum va scrie ANAF o procedură special pentru această achiziție, care, probabil, din motive de economie, va fi una “govern to govern“ cu unul din statele europene. Ne propunem, în cazul în care totul merge bine, ca la sfârșitul anului să avem o primă aeronavă cumpărată“, a declarat Dan Costescu.

Recomandări

Petru Negrea de Ziua Constituției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Petru Negrea de Ziua Constituiției: „Anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost o ruptură între popor și cei care ar fi trebuit să-l reprezinte”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea (BNR): Dinamica economică a ultimului sfert de secol în România și nevoia curentă de re-echilibrare a finanțelor publice