De câteva zile, una din cele mai importante instituții din Suceava, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare, care coordonează activitatea de control a tăierilor de masă lemnoasă și paza pădurilor din cinci județe – Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani și Iași, nu are pe nimeni la conducere.
Această situație a apărut ca urmare a demisiei – surpriză a inspectorului-șef, Costel Gririgan.
Contactat, Costel Girigan a refuzat să discute pe această temă, dând doar răspunsuri evazive.
Conform unor surse neoficiale, demisia sa vine ca urmare a presiunilor politice tot mai puternice, care l-au determinat să depună hârtia oficială de renunțare la funcție în urmă cu câteva săptămâni.
Demisia i-a fost acceptată de conducerea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice la începutul acestei săptămâni, dar fără a fi numită o altă persoană care să preia atribuțiile sale de serviciu, măcar cu titlu interimar.
În aceste condiții, o parte din activitățile ITRSV, precum eliberarea ciocanelor de marcaj forestier, semnarea unor documente sau organizarea unor controale de amploare sunt blocate, ceea ce, pe termen lung, poate avea repercursiuni nedorite asupra pădurilor Sucevei, dar și asupra celor din Bacău, Neamț, Botoșani și Iași.
Numirea unui șef la conducerea acestei instituții de control regionale, cu sediul la Suceava, poate veni doar direct de la minister, de obicei aceasta fiind făcută pe baza unor recomandări locale.
Până acum, în mediul politic sucevean nu a fost vehiculat nici un potențial candidat pentru ocuparea acestui post liber, unul din puținele în care nu s-a produs nici o schimbare după preluarea puterii de către USL.
Costel Girigan a fost la conducerea ITRSV Suceava timp de opt ani, după ce a preluat această funcție în aprilie 2005, înlocuindu-l pe Mihai Melinte.