Costel Busuioc, românul care s-a făcut remarcat în Spania datorită prestației sale la concursul muzical „Hijos de Babel”, a câștigat, miercuri seara, finala competiției organizate de televiziunea publică spaniolă, cu 44 de puncte.
Juriul i-a acordat nota 9, pentru descărcarea melodiei de pe site-ul concursului a obținut 7 puncte, iar de la public, 10 puncte, având în final 26 de puncte. Astfel, a intrat în ultima rundă alături de Yusmanis & Ricardo și Beatriz, unde a interpretat „Nessum dorma”.
După ce a interpretat o arie din „Traviata” de Verdi, Costel Busuioc a obținut 26 de puncte, iar după „Nessum dorma”, alte 18 puncte, primind încă o dată nota 10 de la public.
„Toată România este alături de mine și e mândră de mine”, a spus Costel, pentru ca la final să declare: „Nu mă așteptam la asta, sincer să fiu. Voi munci în continuare”, a spus Costel, după anunțarea rezultatelor, potrivit postului Romantica. În momentul anunțării rezultatelor, Costel a ținut în mână un steguleț al României, mulțumind în mai multe rânduri românilor care l-au susținut.
Totodată, Costel a fost felicitat de membrii juriului competiției. „Îmi voi aminti de dorința ta de a-ți depăși limitele, de atitudinea ta umilă. E un început foarte bun pentru a ajunge mare”, i s-a adresat unul dintre membrii juriului.
Contract cu Sony BMG.
„Pavarotti din Banat” va semna un contract cu Sony BMG pentru a urma o carieră muzicală, iar organizatorii emisiunii vor sprijini realizarea unor proiecte în țările de origine ale celor trei finaliști, finanțate cu ajutorul veniturilor obținute din descărcarea online a melodiilor lor.
În urmă cu câteva zile, Costel Busuioc a declarat pentru Radio România Internațional că a semnat deja un precontract cu Sony. „Eu am semnat un contract provizoriu cu Sony și, în cazul în care voi câștiga locul I sau locul II sau locul III, va depinde de dânșii ce voi face în continuare și nu numai de dânșii, depinde și de familia mea, pentru că pe primul loc este familia mea și după aceea restul. Este complicat pentru că totul e cu dacă, e cu semnul întrebării”, declara Costel Busuioc.
Satul timișean Ghilad, de unde este Costel Busuioc, marele finalist al concursului „Hijos de Babel”, s-a pregătit de concursul de miercuri seară ca pentru o sărbătoare, iar toată suflarea a mers la căminul cultural să urmărească spectacolul pe un ecran mare. „Va fi cetățeanul nostru de onoare”, a spus primarul din Ghilad, Cornel Guran (PNL).
În celelalte șase gale ale competiției, Costel Busuioc a cântat piesele „Nessum dorma”, „Carusso”, „Granada”, „Con te partiro”, „O sole mio” și „Ave Maria”, clasându-se de fiecare dată pe locul întâi.
În tinerețe, „Pavarotti din Banat”, 33 de ani, a păzit oi, apoi a spălat vagoane în Gara de Nord din Timișoara și a lucrat ca maseur la un azil.
Dornic să asigure familiei sale un trai normal, acesta a plecat în Spania, unde a muncit ca zidar.
Fascinați de vocea lui, prietenii l-au sfătuit să meargă la concursul „Hijos de Babel”, difuzat de televiziunea națională spaniolă, RTVE.