Sat străvechi ca și Bălăceana și, ca și Bălăceana, populat, cândva cu câte o breaslă de meșteșugari sași (dovadă toponimele Săsciori, din Bălăceana, și Sașii, din Costâna), Costâna beneficiază de atestare documentară tot în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ștefan cel Mare Episcopiei de Rădăuți, se aflau și „a 42-a biserică, cu popă, la gura Costinei;… a 44-a biserică, cu popă, la Costina, la Dragomir Juratu”. În 1499, Ștefan cel Mare întărește mănăstirii Moldovița satul Sași al Costânei, care, ulterior, va dispărea fără urmă.
În 3 martie 1507, ginerele lui Luca Arbure, vistiernicul Gavril Trotușan, cumpără „satul Berindești, pe gura Costinei… și moara pe Costina… cu bani 600 zloți tătărești” de la descendenții vornicului Onișor și ai fratelui lui, Bâzdâga, cei doi frați, fiii lui Dragomir Juratu, fiind, practic, împreună cu părintele lor, moș-strămoșii costânenilor.
În 20 aprilie 1546, Petru Rareș dăruiește mănăstirii Sf. Ilie jumătate din satul Costâna, „partea de jos, cu mori, care parte din jos a satului a fost a noastră din veci”. Cu siguranță, partea aceasta de sat fusese confiscată de Ștefăniță Vodă, de la vornicul Trotușan, după uciderea lui Luca Arbure, iar ipoteza este susținută de faptul că, în 26 aprilie 1581, fiii lui Isac Udre (alt ginere al lui Luca Arbure), Gavril și Grigore, revendică partea de sat, intrată în stăpânire mănăstirească, dar Iancul Sasul dă câștig de cauză călugărilor, pe motiv că pe uricul Udreștilor scrie „satul Berindești, pe apa Costinii”.
Cealaltă jumătate de sat aparținea răzeșilor, care, încet, încet, cer ieșirea din indiviziune, primul dintre aceștia fiind Dociul paharnic, costâneanul care cere divanului lui Vasile Vodă, în 19 aprilie 1641, „să se aleagă partea lui… de către alți frați răzeși, atât din vatra satului, cât și țarină” .
În 1649, un alt răzeș care ieșise din indiviziune, Ștefan ot Costâna, dăruia mănăstirii Sf. Ilie o livadă cu pomi și o prisacă, situate pe Dealul Mare, loc lăzuit de el, „cu sapa și focul”.
Din istoria Costânei nu putea lipsi, totuși, zvânturatul neam al Murguleților, printre răzeșii satului numărându-se și Ipatie Murguleț, pe care-l moștenește Toader Murguleț fost mare armaș, care, în 15 octombrie 1669, cerând uric de la divanul domnesc, susține că „a șasea parte de Costăna s-au vinit în partea unchiului nostru Ipatii Murguleț, cu vecinii și cu tot venitul”.
În 1723, Măricuța, sora lui Ștefan Murguleț, moștenea după fratele ei a patra parte din moșia Costâna, „partea ce o ține Abăza, cumpărată de la Cărca, feciorul Măricuței”.
În 1774, Costâna avea 30 de gospodării, numărul lor sporind, până în 1784, la 98, în fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare a proprietăților în Bucovina apărând, în 11 noiembrie 1782, frații Ilie și Ion Cărste, care revendicau o jumătate de sat.
În 1843, biserica Sfântul Gheorghe din Costâna, construită în 1811-1812 de George și Ioan de Cărste, cu 1.190 enoriași, patronată de Ianacachi de Cărste („von Kriste”), avea postul de paroh vacant. În 1876, Nicolai de Cărste moștenea drepturile și obligațiile patronale asupra bisericii din Costâna, cu 1.621 enoriași și cu Ioan Mandașevschi paroh. În 1907, paroh era George Berariu, născut în 1854, preot din 1882, paroh din 1895, iar cantor, din 1904, Ilie Nahorneac, născut în 1878.
Școala din Costâna, cu 3 clase, funcționa din toamna anului 1861[1].
L-a Costâna s-au născut frații Vasile și Ion Bumbac, primul, în 7 februarie 1837, celălalt, în 31 ianuarie 1843. Vasile Bumbac, profesor gimnazial la Cernăuți și Suceava, harnic traducător al poeziei latine, dar și al celei eline, a fost recunoscut drept „poet al Sucevei”, încropind puzderii de versulețe, inclusiv o epopee, „Dragoșiada”. Celălalt frate, Ion, om trufaș și atentator la arta scrisului, a fost editorul gazetei „Aurora Română”, pe care a împestrițat-o cu nuvele mai mult sau mai puțin reușite.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 41, 1907 p. 154