Costa Rica este țara cu cei mai fericiți locuitori din lume, în care aceștia se simt „în armonie” cu mediul înconjurător, a raportat presa locală, sâmbătă, citând rezultatele unui sondaj realizat de o asociație ecologistă britanică, informează AFP.
Peste 85% dintre locuitori s-au declarat „fericiți să trăiască” în această țară latino-americană, potrivit acestui sondaj realizat de asociația nonguvernamentală The New Economics Foundation.
Criteriile avute în vedere au ținut cont de gradul de satisfacție a locuitorilor, dar și speranța de viață și politicile guvernelor locale pentru protejarea mediului înconjurător, în fiecare țară.
„În Costa Rica, speranța de viață este de 78,5 ani, iar 85% dintre locuitori se declară fericiți și satisfăcuți de viața lor, această țară aflându-se foarte aproape de a găsi un echilibru între consum și resursele ei naturale”, a declarat Nic Mars, unul dintre autorii acestui sondaj.
Pe a doua poziție a acestui clasament, ce conține 143 de state, s-a situat Republica Dominicană, un alt paradis turistic din Caraibe. Locul al treilea a revenit Australiei.
America Latină este regiunea cel mai bine reprezentată în acest sondaj, deoarece ea a „monopolizat” nouă din primele zece locuri.
Statele Unite ocupă doar locul al 114-lea, iar ultima poziție este ocupată de Zimbabwe. România s-a clasat pe locul al 70-lea.
În ediția anterioară a acestui sondaj, realizată în 2006, primul loc a fost ocupat de arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific.