Cosmote reduce tarifele apelurilor internaționale



Cosmote România va reduce la 16 iunie, cu până la 40%, tarifele apelurilor inițiate de abonații companiei către destinații internaționale, a anunțat, ieri, operatorul de telefonie.
Compania a modificat grila de tarifare și a împărțit-o în patru zone de interes.
„Conform studiilor de piață efectuate, topul destinațiilor internaționale cuprinde țări din Europa, dar și state precum SUA, Canada și Israel. Pentru a facilita comunicarea pe acest segment, tarifele pentru apelurile către rețele fixe din zonele menționate au fost reduse cu până la 40%, la 0,3 euro/minut (fără TVA). În același timp, noile tarife internaționale către rețele mobile din SUA, Canada și Israel sunt de 0,3 euro/minut (fără TVA), iar pentru rețele mobile din Europa de 0,45 euro/minut (fără TVA)”, se arată într-un comunicat al Cosmote.
Compania menționează că la nivelul întregii piețe de telefonie mobilă din România apelurile internaționale au înregistrat o creștere constantă în ultimii trei ani. În 2007, majorarea a fost de 40%, iar durata apelurilor inițiate către destinații internaționale a totalizat peste 400 de milioane de minute.



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați