Satul care dă numele codrului legendar, pe care polonii aveau să-l numească „înspăimântătoarea Bucovină”, Cosminul, „care acum se numește Molodia”, cum declara egumenul Putnei, în 1782, a fost dăruit mănăstirii Putna, drept seliște pustie, în 3 aprilie 1488.
Bătălia de la Codrul Cosminului, descrisă de Grigore Ureche, a dat celebritatea locurilor pentru totdeauna. „Într-aceia Albriht, craiul leșesc, fiind de inimă rea bolnav, a dat semn de întors înapoi, de care semn erau toți bucuroși să-l auză, să să întoarcă de la atâta flămânziciune la casile lor. Și în 19 zile ale lui octombrie (1497), joi, s-a întors craiul de la Suceava și s-a apucat de cale. Ci nu s-a întors pre calea pre unde venise, ci pre altă cale, pre unde era țara intreagă, spre Codrul Cozminului.
Simțind, deci, Ștefan vodă că craiul n-a luat urma pre unde venise, ci spre codru, îndată au trimis după dânsul de l-au pohtit să nu ia pre aceia cale, spre codru, ci pre urmă, pre unde venise, că făcând într-alt chip, văzând țara paguba ce să va face de oastea leșască, nu vor răbda, ci vor vrea să-și apere ale sale, de unde toate să vor ațâța de iznoavă spre vreun lucru rău, carile va strica și pacea. Ci craiul mai bucuros fusese să meargă di dereptul, să iasă în țara sa și n-au băgat în samă, ci ș-au păzit calea spre Codrul Cozminului. De care lucru fiind înhierbântat Ștefan vodă de război, socotind că are vreme de a-și răscumpăra strâmbătatea sa dispre cela ce nu numai pacea cea veche o au călcat-o, care avusese domnii Moldovei cu craii leșăști, ce și jurământul și și pacea ce legase atunci, de curând, așezându-să să să întoarcă pe urmă, pre unde și venise, deci îl ațâța ajutoriul ce-i venise di pretitindirilea și oastea sa toată gata strânsă și odihnită, văzând dobânda di pre cei flămânzi și slăbiți, a trimis înainte ca să apuce calea la Codrul Cozminului, să săciuiască pădurea, să o înțineaze, ca să o poată porni asupra oștii, dacă vor intra în pădure. Iară el, cu toată oastea, a intrat după dânșii și cu doao mii de turci. Și, a patra zi, i-a ajuns în pădure, joi, octomvrie în 26 de zile, luând ajutoriu pre Dumnezeu și cu ruga Preacistii și a sfântului marelui mucenic Dimitrie, și, lovindu-i de toate părțile și oborându copacii cei înținați asupra lor, multă oaste leșască a pierit, unii de oșteni, alții de țărani, că le coprinsese ca cu o mreajă calea, alții de copacii cei înținați. Așa pierzând pușcile, lăsând steagurile care toate le-a adunatu Ștefan vodă și ei cine cum au putut, în toate părțile s-au rășchirat prin păduri, de au scăpat puțini afară. Și însuși craiul cu puțini rămăsese, strângându-să s-au adunatu într-un ocol, la sat, la Cozmin. Și de acolo, bulucindu-să, au tras spre Cernăuți. Iară oastea lui Ștefan vodă, cu dânșii mergându împreună, să bătiia și să tăia. Ci și acei puțini, ce ieșisă din codru, n-ar fi scăpat, de nu s-ar fi încurcat ai noștri în carăle crăiești și în carăle altor boieri, de le-au dat vreme de au ieșit.
Și acolea veni veste lui Ștefan vodă, că vine și altă oaste leșască, într-ajutoriu craiului. Atuncea au chiemat pre Boldur, vornicul, și i-a dat lui oaste de ajuns și a trecut Prutul împotriva acei oști, sâmbătă sara. Și duminică, dimineața, octovrie 29 zile, le-au dat războiu și pre toți i-a răsipit îndată și i-a topit, cu ajutoriul lui Dumnezeu și cu norocul lui Ștefan vodă, și mare moarte și tăiere s-a făcut atuncea în oastea leșască, la locul ce să chiiamă Lănțeștii, satul. Și nimica n-a știut craiul de venirea acei oști, nici de pierirea lor.
Și într-aceiaș duminecă, trecând craiul Prutul, la Cernăuti, iarăși fu lovit de oastea lui Ștefan vodă, de i-au răsipit și i-au tăiat, de-abiia au scăpat însuși craiul cu puțină oaste de a sa. Deci, trecând craiul spre țara sa, pre multe locuri i-au lovit ai noștri, ales pre craiul, că mazurii, întorcându-să să dea războiu și să apere pre craiul și pre cei scăpați dintru acel pojar, au dat asupra lui Boldur, vornicul cel mare, pre carile îl trimisese Ștefan vodă împotriva acei oști leșăști, ce veniia într-ajutoriu craiului, și mare moarte au făcut într-înșii. Și la sat la Șipinți puțini au scăpat din oastea de era strânsă pre lângă craiul. Deci craiul, cu multă nevoie strecurându-să, a tras la Sneatin și, de acolo, a slobozit oastea pre acasă, de cătă rămăsese, iară el s-a dus la Liov”.
În 1775, Cosminul, împreună cu Mologhia, cu care formează un sat, și cu Ceahorul, avea 2 popi, 133 țărani, 1 umblător, 1 arnăut și 1 baran.
În 16 octombrie 1784, mănăstirea Putna vinde satul Cosmin unor greci.
În 1843, biserica Arătarea Maicii Domnului din Mologhia, sat care avea, încă din 1843, o școală trivială cu 6 clase, era slujită de preotul administrator Dimitrie Semaca, numărul enoriașilor fiind de 2.040. În 1876, paroh era Vasile Mandicevschi, preot cooperator fiind Constantin Coca, parohia numărând 3.090 creștini ortodocși. În 1907, paroh era Nicon Tomiuc, născut în 1844, preot din 1868, paroh din 1881, preoți cooperatori fiind Ioan Ianovici, născut în 1859, preot din 1889, și Ioan Vorobchievici, născut în 1872, preot din 1901, iar cantor, din 1900, Mihail Lesniuc, născut în 1869[1].
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 14, 1876 p. 23, 1907 p. 55