Înființată în urmă cu peste 50 de ani, Farmec Cluj-Napoca a fost câteva decenii singura sursă de produse cosmetice pentru populația României. A supraviețuit tăierii importului de materii prime, dictată de Ceaușescu, dar și tranziției de după 1990, de la o economie planificată la una capitalistă.
Producătorul de cosmetice Farmec este printre puținele fabrici din Cluj-Napoca înființate în perioada comunistă care au supraviețuit după 1990, societatea reușind să nu fie demolată și transformată într-un proiect imobiliar sau privatizată de un investitor străin pentru a fi, ulterior, închisă.
Farmec a fost înființată la începutul anilor ’60, când se numea „Întreprinderea de produse cosmetice”, Partidul Comunist Român dorindu-și ca la Cluj-Napoca să funcționeze „cea mai mare fabrică de cosmetice din Europa”, capabilă să intre în competiție cu marile concerne din domeniu din Vestul Europei.
Înainte de ’89, fabrica avea peste 1.000 de angajați și asigura 90 la sută din tot ceea ce însemna necesarul pieței de cosmetice pentru cei 22 de milioane de români, oferind în jur de 600 de produse – de la creme de îngrijire a pielii, spray-uri, până la produse chimico-casnice pentru curățenia locuinței.
Sofia Irimie este inginer chimist și lucrează la Farmec de 36 de ani, fiind șefa departamentului de cercetare. A trecut de la perioada comunistă, în care pentru un tovarăș activist PCR era mai important un abonament la „Scânteia” decât o publicație de specialitate de chimie, prin provocările sistării importurilor de materii prime, dictate de Nicolae Ceaușescu la începutul anilor 1980, până la perioada de tranziție de după 1990, când Farmec a trebuit să facă față șocului economiei de piață.
„În perioada comunistă volumul de producție era mult mai mare pentru că erau în România trei fabrici de cosmetice – Miraj București, Nivea Brașov și Farmec Cluj-Napoca, care asigurau pentru cei 22 de milioane de români tot necesarul de produse cosmetice de toate categoriile. Producția era planificată, unde se repartiza centralizat un plan lunar, iar atunci lupta mare era să îndeplinești acel plan. Concurență nu exista absolut deloc întrucât fiecare dintre acele trei fabrici era specializată pe anumite domenii, fiecare pe felia lui: la Brașov se făceau paste de dinți, produse de igienă orală, iar la București se făceau apă de toaletă, parfumuri, vopsele de păr. Noi, la Farmec, eram specializați în domeniul cremelor cosmetice și al spray-urilor, singurii din țară, al cremelor de ras, after shave, și al produselor chimico-casnice, pentru întreținerea și curățenia casei. Atunci nu exista termenul de comparație, nu era concurență, nu aveai cu ce compara un produs cosmetic cu altul, pentru că pur și simplu nu exista”, își amintește Sofia Irimie.
Înainte de ’89, cel mai important lucru din activitatea unei întreprinderi socialiste era „planul” care trebuia îndeplinit, uneori cu fel de fel de „artificii”.
„Erau luni în care pentru îndeplinirea planului lunii anterioare se raporta și producția de pe primele zile ale lunii următoare. Se lucra intens, se lucra în trei schimburi, se lucra și sâmbăta. Era o producție integrată, de care foarte greu am putut să ne debarasăm mai târziu. Aici se făceau ambalajele de mase plastice, pentru care se făceau matrice. Gama de produse era mare, aveam foarte multe mărci, într-o piață unde nu era concurență și erau singurele, evident că erau foarte bine cunoscute. Nu exista atunci un feedback al consumatorilor, pentru că luau ce găseau pe rafturi, neavând altceva la dispoziție”, spune ea.
Dezvoltarea maximă în perioada comunistă a fost între 1965 și 1978, când s-a investit mult în industria chimică din România.
„Până în 1978-1980 a fost o epocă de înflorire, când aveam rețete care și azi sunt moderne și pe care abia acum le scot producătorii străini”, susține Irimie.
Ceaușescu a sistat importurile, iar materiile prime trebuiau înlocuite cu cele românești
După 1980, Nicolae Ceaușescu, reîntors dintr-o vizită în China, a lansat ideea ca România să își plătească toată datoria externă, iar autoritățile comuniste au început să sisteze importul de materii prime.
„Dacă în anii ’70 se importa la Farmec tot ce visam și avem niște produse și formule care au rezistat pe piață și acum le scot alții ca noutăți, după 1980 importul de materii prime s-a tăiat de pe o zi pe alta, în timp ce producția trebuia realizată în continuare. Trebuia să producem, cum erau sloganurile pe atunci, cu materii prime românești și trebuia să înlocuim tot ce era de import cu produse din țară. A fost o perioadă de mare provocare pentru un profesionist, să găsești în țară un produs care, chiar dacă nu era extraordinar de bun, măcar nu făcea rău. Nu au mai fost aceleași parfumuri sofisticate, aceleași creme, dar s-au scos produse care se puteau folosi și care nu au făcut rău consumatorilor”, spune Irimie.
Potrivit acesteia, după 1980 a fost perioada în care se lucra intens nu numai pe partea de materii prime chimice, unde trebuiau găsiți înlocuitori, ci și la partea tehnologică.
„Noi aveam o linie de confecționat dozele din aluminiu pentru spray-uri, făcute din pastile din aluminiu cu un aliaj de magneziu, adus din import. De pe o zi pe alta, s-a sistat importul acelor pastile și atunci inginerii noștri au făcut analize la compoziția acestei pastile de aluminiu și s-a mers la Slatina și s-a lucrat cu specialiștii de acolo până s-a obținut exact acea compoziție a pastilei. Toate aceste cercetări au durat circa o jumătate de an, timp în care nu s-au produs spray-uri, până când s-a reușit asimilarea acelei pastile ca să putem lucra mai departe. S-au înlocuit și cernelurile care se imprimau pe acele doze de spray, tot de pe o zi pe alta s-a interzis importul acestora și a trebuit să lucrăm cu fabrici din țară. Era o valvă pentru spray-uri din aluminiu, adusă din Italia, s-a interzis, dar s-a făcut în țară, deși are elemente de o finețe deosebită. A trebuit să mergem mai departe”, povestește Sofia Irimie.
„Nu știu cum puteți să vă dezvoltați, pentru că nu sunteți abonați la ziarul Scânteia”
Cercetătorii de la Farmec nu aveau acces la publicații străine de profil, la informații despre noutățile din acest domeniu, la cercetările de pe plan internațional, lucruri care nu erau importante pentru activiștii PCR.
„La una din multele ședințe, la începutul anilor ’80, la care a participat un activist de partid care dădea indicații și ne controla, ne-a făcut observația că a sesizat la noi o lipsă imensă și a spus: «Nu faceți o documentare corespunzătoare, nu știu cum puteți să evoluați și să vă dezvoltați, pentru că nu sunteți abonați la ziarul Scânteia». De acolo se învăța și chimia și absolut totul. Cam așa mergeau lucrurile”, își amintește Irimie.
Produsele cosmetice de la Farmec erau foarte cerute în acea perioadă la export și se vindeau în țări din Vestul Europei și până în Japonia. Pentru seriile de export, comuniștii mai permiteau să fie aduse materii prime din import, pentru a se menține calitatea. Românii vedeau aceste produse doar la „shop”, în hoteluri, unde se vindeau pe valută și aveau un alt ambalaj, un alt design, inscripții în limbi străine.
De asemenea, cosmeticele produse la Cluj aveau și rolul de a „deschide uși” pe la ministerele din București, unde era nevoie de obținerea unor avize.
„Erau categorii de produse trimise la București ca să poți să îți rezolvi una-alta, mergeai cu sacoșa de spray-uri Farmec și atunci totul se rezolva, se deschideau uși și se rezolva orice problemă”, spune șefa departamentului de cercetare.
Produse cosmetice neschimbate zeci de ani, la cererea clienților
Farmec are mai multe mărci produse de pe vremea comunismului care se află și în prezent în fabricație, cu aceeași formulă și același ambalaj, pentru că așa a cerut publicul, fie că este cel din România sau din străinătate.
„Laptele demachiant Doina, care și azi e pe piață, de circa 50 de ani, este un produs extraordinar de cunoscut, a fost la un raport calitate-preț extraordinar de bun, încât este cerut și azi. Cred că nu există familie care să nu fi avut în casă un tub cu lapte Doina, care și-a păstrat și forma, și aspectul, și designul. Ulterior, după 1990, am încercat să îl modernizăm, să îl facem mai atractiv, dar piața a refuzat, nu și l-a dorit așa. Au scăzut vânzările, am primit telefoane că produsul e altul, deși, de fapt, formula era neschimbată și a trebuit repus pe piață exact cum a fost de pe vremea bunicilor. Acest lapte este folosit de români și pentru alte scopuri: întreținere produse din piele, chiar pentru curățat bocanci”, menționează Irimie.
O altă marcă produsă neîntrerupt de 35 de ani și cerută la export, pe piața japoneză, exact cu aceeași formulă și același ambalaj, este crema Gerovital H3.
„Am încercat să facem un ambalaj nou pentru Gerovital H3, mai atractiv, mai modern, dar clienții japonezi au refuzat și ne-au cerut să le trimitem crema în cutia model vechi de 35 de ani. La Farmec, am făcut prima emulsie cu lăptișor de matcă prin anii ’60, iar în industria cosmetică abia cum începe să se folosească lăptișorul de matcă. Noi făceam spray antiperspirant în anii ’70 , iar aceeași substanță activă este acum în vogă”, afirmă Irimie.
1990 – învățăturile economiei de piață
După 1990, societatea Farmec a trecut printr-o perioadă dificilă, caracterizată prin concurența acerbă pe care o făceau cosmeticelor românești produsele străine.
„A intrat atunci foarte multă producție străină, multe mărci. A fost mai greu în acea perioadă, când a trebuit să trăim pe propriile noastre picioare, să ne descurcăm singuri. Având un departament propriu de cercetare, am încercat să dezvoltăm produsele noastre, iar ce s-a deschis atunci a fost poarta spre informație. Am avut și parteneri străini, mai primeam prospecte și informații sau anumite documentații și mai aveam acces la unele date. Am început să ieșim la târguri, să colaborăm cu firme străine, aveam parteneri din anii ’70 care, după 1990, ne-au ajutat, s-au reluat relațiile comerciale, s-a reluat importul, am învățat din mers ce este economia de piață”, își amintește Irimie.
Farmec a trecut la reorganizarea activității, la reducerea sectoarelor care nu erau eficiente și la dezvoltarea celor care au viitor, iar fabrica s-a retehnologizat.
„Am construit la începutul anilor ’90 o fabrică absolut nouă de spray-uri, lângă Cluj-Napoca, și am înlocuit freonul cu propan butan. S-au înființat secții noi, cu condiții de producție aproape similare cu cele din industria farmaceutică. În 2012 s-a finalizat secția de produse de curățenie și întreținere și îngrijire locuințe. Pe parcursul anilor, după 1990, au venit la Farmec toate marile companii de cosmetice să ne curteze, s-a discutat cu toți, dar când se discuta despre un parteneriat, conducerea Farmec a pus condiția să rămânem cu 51 la sută, ceea ce nu a acceptat nimeni. Acesta este avantajul că am rămas pe piață și ne-a dat posibilitatea să creștem și să ne dezvoltăm ca o companie sută la sută românească”, subliniază Sofia Irimie.
Până în 1990, desfacerea produselor fabricii nu era o problemă, pentru că totul era centralizat, venea planul de la centru pentru un milion de doze de spray-uri, de exemplu, și exista siguranța că acea cantitate era preluată și distribuită în țară.
„Noi numai produceam fără să ne batem capul cu altceva. După 1990, a trebuit să vedem ce facem cu produsele noastre, pe o piață concurențială, și am început cu distribuitori, care le aduceau înapoi pentru că erau la mare căutare produsele străine. După o perioadă de lipsuri, toți erau ahtiați după tot ce este nou, după produse cosmetice străine. Noi trebuia să fim prezenți pe o astfel de piață și să vindem mai departe și am schimbat strategia și am înființat propria noastră rețea de desfacere, care acoperă întreaga țară. Avem 12 reprezentanțe, fiecare acoperind câteva județe, avem magazine proprii, închiriate, apoi am cumpărat spațiul și am investit în modernizare, am făcut depozite, avem o flotă proprie de peste 100 de mașini, avem angajații noștri proprii, care vând numai produse Farmec”, explică Irimie.
„Polul cosmeticii românești”, atunci și acum
Directorul general al Farmec, Liviu Turdean, susține că înainte de 1989 o mare problemă era activitatea pe liniile de producție, care se desfășura, într-un procent foarte mare, manual.
„Și echipamentele de dinainte de 1989 erau de producție occidentală, din fericire pentru noi am avut dreptul să aducem produse de calitate, chiar dacă erau cu circa 10 ani mai vechi decât cele din Vest, din Italia sau Germania. Acum avem utilaje automatizate de ultimă generație, similare cu ce sunt și dincolo, în Vestul Europei. Dacă nu ești competitiv cu ei, ai pierdut concursul. Suntem compatibili cu marile firme de cosmetice din Vest atât ca echipamente, cât și ca reglementări de tip ISO sau GMP (Good Manufacturig Practice), Farmec fiind singura fabrică din România atestată din punctul de vedere al calității pentru produse cosmetice, primind certificatul de bună practică de fabricație. Farmec era, înainte de 1989, polul cosmeticii românești și așa este și acum. Concurența pentru noi a fost benefică, a născut produse noi și o cercetare și productivitate. Distanța foarte mare dintre firmele din Vest și noi, care era înainte de Revoluție, a fost acoperită cu succes”, consideră Turdean.
La rândul său, directorul tehnic Producție, Monica Vușcan, a explicat că atmosfera este controlată din punct de vedere al calității aerului, presiune, umiditate și temperatură.
„Avem două rânduri de vestiare, de haine de stradă, unde fiecare angajat are dulap individual în care își lasă hainele de acasă, pe urmă se trece în vestiarul în care se echipează corespunzător, cu bonete, măști de față, iar fiecare persoană care intră în secție își dezinfectează mâinile cu soluție dezinfectantă. Avem filtre speciale cu care se controlează calitatea aerului, care rețin 99,99 la sută din praf și impurități, bacterii, pentru a nu se contamina procesul de fabricație. Respectăm clasa D de curățenie din industria farmaceutică”, afirmă ea.
Potrivit acesteia, în secția de producție semifabricatul, o cremă de exemplu, nu intră deloc în contact cu operatorul.
„Cuva etanșă în care se află crema este legată direct la mașina automată printr-un furtun, cutiile din plastic vin pe masa rotativă, se dozează compoziția, se aplică folie de aluminiu, capacul și se ambalează, fără ca produsul să intre în contact cu operatorul. După ce este preparată crema, aceasta stă șapte zile în zona de carantină pentru analize microbiologice, se ambalează și mai stă șapte zile în carantină pentru alte analize, iar ulterior merge în depozitul de produse finite”, explică Vușcan procesul de fabricație.
Înainte de 1989, secția de producție era în altă clădire, unde erau „reguli minime de igienă, de fabricație și unde fluxurile nu erau bine delimitate”.
„De pe casa scărilor se intra direct în secția de fabricație, accesul nu era controlat și nici gradul de curățenie. Nu se știau atunci actualele reguli, care s-au dezvoltat în timp. Noi, pe industria cosmetică, nu suntem obligați să respectăm exact regulile din industria farmaceutică, dar făcându-se modernizarea în 2007, ne-am upgradat la acest nivel pentru că este o concurență acerbă în industria cosmetică și avem un atu în fața unor competitori”, spune Vușcan.
Aproape de pensie, după 36 de ani de Farmec
Elisabeta Torok și Anamaria Szekely lucrează amândouă în secția de producție, la un utilaj automatizat de umplere a unor recipiente din plastic cu șampon.
Elisabeta Torok are 54 de ani și lucrează de 36 de ani la Farmec, mai având un an până la pensie. Farmec a fost primul și singurul său loc de muncă, iar de-a lungul anilor a prins toate perioadele, începând cu cea comunistă, în care condițiile de muncă „nu erau moderne”, până la cea din prezent, cu utilaje performante.
„La vechea secție, unde am început, produsele nu erau atât de diversificate ca acum. Utilajele nu erau așa de moderne ca și acum, nici secția nu era așa de modernă, nici condițiile de muncă, aveam halate și baticuri, la început, apoi bonete de pânză. Era greu, dar și frumos să faci produse cosmetice. Regula este să îți iubești munca pe care o faci și să pui suflet. Acum sunt alte condiții, secția e modernă, utilajele automate, la șampon, care dozează automat și etichetează automat. Mai demult, înainte de 1989, fazele de dozare se făceau la mașină și se regla gramajul, iar etichetarea se făcea manual”, povestește femeia.
Anamaria Szekely s-a angajat la Farmec în iunie 1989, imediat după absolvirea liceului, acesta fiind primul său loc de muncă. A rămas aici, lucrând în mai multe secții.
„Când m-am angajat, am prins o jumătate de an înainte de Revoluție. Atunci era cu totul altfel, dar acum s-au făcut îmbunătățiri mari în ceea ce privește respectarea condițiilor de curățenie și igienă. Nu aș pleca de la Farmec”, spune Szekely.
Farmec Cluj-Napoca are în prezent puțin peste 600 de angajați și realizează în jur de 450 de produse cosmetice.
