Există anumite produse cosmetice inspirate din tehnicile utilizate în medicina estetică, în special din tehnica injectării de diverse substanțe active pentru a combate ridurile. Mai precis, aplicarea acestor produse se face prin gesturi similare cu cele ale injectării, iar efectul cosmeticelor este aproape identic cu cel al acțiunii acidului hialuronic.
Cum funcționează aceste produse, a căror textură este specială? Ei bine, ele nu întind pielea și nici nu o exfoliază pentru a stimula regenerarea celulară. În schimb, „atacă” ridurile direct, umplând aceste cute în așa fel încât tenul să devină neted și fin. În timp ce în domeniul chirurgiei estetice produsul este injectat sub piele, în cazul acestor produse, substanța activă este aplicată în exterior, direct pe suprafața pielii, de aceea efectele sunt imediate.
Aceste cosmetice se comercializează în recipiente care imită aspectul seringilor, iar produsul din interior se aplică prin același gest care se face atunci când se injectează un ser. Ambalajul este unul practic pentru obiectivul produselor, întrucât acestea trebuie aplicate direct pe riduri pentru a le estompa. Utilizarea este destul de simplă: nu trebuie decât să urmăriți linia ridului și să umpleți cuta cu „seringa”, apoi lăsați produsul să se usuce.
Formula cosmeticelor
Există două elemente care conferă unicitate acestor produse: textura și ingredientele. Întrucât conțin microsfere de colagen, textura lor este păstoasă, asemănătoare unui gel – un lucru normal, întrucât aceste produse se aplică direct pe piele și trebuie să rămână fixate în „structura” ridului. Acționând după același principiu ca și cremele care fac tenul mat, aceste produse închid porii și maschează imperfecțiunile tenului, inclusiv ridurile fine.
Pe de altă parte, formula acestor produse este bogată în ingrediente active care acționează pentru a stimula producția de colagen și elastină – substanțe care se găsesc în piele și care combat ridurile în mod natural. În plus, formula conține și acid hialuronic, o substanță activă care reface structura pielii, întinerind-o în mod vizibil.
Bine de știut
Ce trebuie să știți despre aceste produse cosmetice este faptul că ele nu pot genera aceleași efecte pe care le-ar avea injectarea de ingrediente active care combat apariția ridurilor. În schimb, sunt ideale pentru realizarea unui machiaj fără imperfecțiuni, în fiecare zi și la ocazii speciale. Reprezintă însă o alternativă pentru doamnele și domnișoarele care nu au curajul sau posibilitatea de a apela la serviciile unui chirurg estetician. Se recomandă ca aceste produse să fie folosite pentru estomparea cutelor de la rădăcina nasului, a ridurilor „laba gâștii” din colțul ochilor și a ridurilor verticale de expresie din jurul gurii.