Cory Monteith a fost găsit mort în camera sa de hotel



Actorul canadian Cory Monteith, devenit celebru pentru rolul Finn Hudson din serialul „Glee”, a fost găsit mort în camera sa de hotel din Vancouver, la vârsta de 31 de ani.
Poliția din Vancouver nu a dat detalii despre cauza decesului,iar o autopsie va fi efectuată luni, informează CNN.
Actorul a fost găsit mort de personalul hotelului din Vancouver, după ce a depășit ora de predare a camerei. Vedeta era cazată în hotel de pe 6 iulie.
Colegii săi din serial au postat mesaje de regret pentru moartea subită a actorului, pe rețelele de socializare.
Cory Monteith a jucat în comedia muzicală „Glee” de la debutul acesteia, în 2009 și avea o relație cu colega sa de platou, Lea Michele.
Actorul a fost internat în luna martie a acestui an într-o clinică de reabilitare, pentru a lupta cu dependența de droguri. Cory Monteith a vorbit deschis despre abuzul de droguri în 2011, când a declarat că a început să se drogheze la 13 ani, iar până la vârsta de 19 ani a fost deja internat pentru reabilitare.
În 2011, Cory Monteith a câștigat un premiu Teen Choice pentru cel mai bun actor într-o comedie.
„Glee” este un serial de televiziune american din categoria musical, produs și difuzat în Statele Unite de postul Fox. Serialul se concentrează asupra Clubului Glee al liceului William McKinley, care concurează în circuitul corurilor din liceele nord-americane, în timp ce membrii săi ajung la vârsta la care descoperă universul relațiilor amoroase, al sexualității și al problemelor sociale.
Bucurându-se de o mare popularitate în America de Nord, serialul „Glee” a câștigat numeroase premii, inclusiv șase Emmy și patru Globuri de Aur.
Cel de-al cincilea sezon al serialului „Glee” va debuta pe micile ecrane nord-americane pe 19 septembrie.