Coruptul român e un domn intelectual

Corupția în România presupune șpăgi uriașe, spectacol televizat și condamnați sau cercetați care se autodeclară nevinovați. Iar mulți dintre ei nici nu mint când susțin asta. O confirmă studiile sociologice, unul dintre acestea dat recent publicității de Ministerul Justiției. Potrivit studiului intitulat „Opinia persoanelor condamnate privind cauzele și consecințele corupției”, majoritatea condamnaților pentru corupție din România spun că au fost motivați de posibilitatea de a oferi o viață mai bună familiilor și nu de câștigul financiar și neagă că ar fi făcut ceva greșit. Adică n-au făcut-o pentru sine, n-au fost avari, egoiști fără suflet și nici măcar pentru bani, căci nu banii aduc fericirea, vorba cântecului din folclorul urban. Ei s-au lăsat mituiți sau au dat șpăgi și au participat la inginerii financiare în afara legii fiind plini de bune intenții. Cele mai importante beneficii care i-au motivat pe cei condamnați pentru corupție au fost satisfacția și gratificarea personală, precum și posibilitatea de a oferi o viață mai bună familiilor. Este deci vorba de sentimente, nu de bani. Să ne imaginăm deci ce gândesc ei despre noi, ceilalți, care n-am făcut ce-au făcut ei, care nu știm să profităm de oportunitățile vieții. Asta în cazul în care cineva se gândește vreo secundă la noi. Că suntem niște haini, cărora nu ne pasă de bunăstarea familiilor noastre, că nu suntem capabili de sacrificii pentru cei dragi așa cum au făcut ei. Analiza arată că factorii care par să stea la baza corupției pot fi comparabili cu factorii care stau la baza lipsei de integritate în general. Asta înseamnă că ei, convinși fiind că n-au greșit, n-au nicio șansă de reeducare, se consideră victime și dacă vor mai fi vreodată în situația asta, la fel vor face. Același studiu reliefează faptul că nemulțumirea salarială nu a influențat direct intenția de corupție, dovadă stau miile de români total nesatisfăcuți de veniturile lor și care totuși nu ajung să fie condamnați pentru corupție deși, vă jur, își doresc o viață mai bună pentru familiile lor. Cu alte cuvinte, sunt decenți, au bun-simț, au obraz, au rușine și-și respectă conaționalii, adică exact ce le lipsește condamnaților pentru corupție, fără remușcări. Studiul mai arată că majoritatea respondenților nu neagă faptele sau acțiunile pentru care au fost condamnați, însă neagă că ar fi făcut ceva greșit. Ce credeți, deci, au vreo remușcare? Și aș fi fost tentată să cred că situația are legătură cu educația. Ei bine, m-aș fi înșelat, căci 61,6 la sută dintre condamnații pentru corupție au studii universitare. Iar peste 43 din total lucrau înainte de condamnare în administrațiile locale și centrale. Interesantul studiu arată că din ianuarie 2006 până în decembrie 2013, 2.547 de inculpați au fost condamnați prin hotărâri judecătorești definitive, dintre care aproape jumătate dețineau funcții politice, inclusiv un fost prim-ministru, trei miniștri, 14 membri ai Parlamentului, doi secretari de stat, doi președinți de consilii județene, 49 de primari, primari adjuncți și prefecți, 34 de judecători și procurori, 79 de directori de companii naționale și instituții publice și 110 funcționari din cadrul autorităților de control. Rata de confirmare a rechizitoriilor DNA prin hotărâri judecătorești definitive a fost de peste 90 la sută. În concluzie, coruptul român nu e oricine, e un intelectual, cu loc de muncă, cu aptitudini, cu șarm, adică un domn rafinat. Ce trist!