– Ministerul Sănătății solicită tuturor medicilor de familie să contacteze persoanele din listele cu pacienți pe care le știu suferind de afecțiuni cronice, pentru a verifica starea lor de sănătate
Autoritatea de Sănătate Publică Suceava a primit o nouă avertizare din partea Ministerului Sănătății, prin care se solicită luarea de măsuri speciale pentru prevenirea unor îmbolnăviri din cauza temperaturilor ridicate.
Directorul ASP Suceava, doctor Alexandru Paziuc, a declarat că în situația în care se înregistrează peste 33 de grade Celsius câteva zile la rând, spitalele din localitățile respective trebuie să amenajeze corturi și puncte în care să se asigure asistență medicală și apă pentru persoanele afectate de căldură. De asemenea, MS a dat dispoziții pentru suplimentarea turelor cu medici, asistenți medicali și ambulanțieri, acolo unde va fi necesar, precum și suplimentarea stocurilor de medicamente și a soluțiilor perfuzabile (calciu lactic, magneziu, glucoză, vitamine, hidroelectrolitice, hipotensoare etc.).
Ministerul Sănătății solicită tuturor medicilor de familie să contacteze persoanele din listele cu pacienți, pe care le știu suferind de afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, pentru a verifica starea lor de sănătate și pentru a le efectua, acolo unde este necesar, un consult medical.
Alexandru Paziuc a menționat că ASP Suceava a evaluat stocurile de medicamente din unitățile spitalicești și că a dispus suplimentarea personalului de medico – sanitar pentru zilele caniculare, dar că până în prezent nu a fost necesară aplicarea măsurii de amplasare a unor corturi de prim ajutor.
Medicii recomandă persoanelor vârstnice, copiilor și bolnavilor cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii, să evite deplasările în spațiu liber și să evite frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiții de temperaturi ridicate. Atunci când este necesară expunerea la soare este obligatoriu să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale în culori deschise). Este indicat să fie crescut consumul de lichide la 2-4 litri pe zi și să se consume o alimentație săracă în grăsimi. În aceste zile trebuie evitat excesul de cafea și consumul de băuturi alcoolice. Angajatorii sunt obligați, conform legislației, să modifice programul de lucru în condițiile impuse de temperaturile ridicate și să distribuie către angajați cantități suficiente de apă minerală.
Ieri după amiază, la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean au ajuns mai multe persoane, în special cardiaci, afectate de căldură. O bătrână din Siminicea a necesitat internarea din cauză că a făcut accident vascular cerebral în timp ce lucra în grădină, la umbră.
Un bărbat de 36 de ani, din Reuseni, a ajuns la Reanimarea spitalului după ce s-a intoxicat cu Miofilin. Bărbatul, M.Ș., avea probleme de respirație din cauza caniculei, și pentru a scăpa de senzația de sufocare, a luat mai multe tablete de Miofilin, până când a căzut inconștient.






