Corpul de control al premierului: Pagube de cel puțin 12 milioane de lei la contracte RAAPPS

Corpul de control al premierului a analizat patru din cele opt contracte de asociere în participațiune încheiate sau derulate în ultimii patru ani de către Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), constatând pagube de cel puțin 12 milioane de lei, scrie Mediafax. ”Echipa de control a analizat, prin sondaj, patru din cele opt contracte de asociere în participațiune încheiate/derulate în perioada 01.01.2012 – 31.05.2016, cu scopul declarat de a valorifica mai bine activele RAAPPS, dar despre care s-a constatat că au favorizat doar societățile aflate în asociere cu RAAPPS, cauzând pagube acesteia din urmă. Au fost constatate probleme la toate cele patru contracte de asociere în participațiune verificate, suma totală a prejudiciilor care rezultă din încheierea contractelor de asociere în participațiune de către RAAPPS este de minim 12.137.459 lei, fără a include valoarea lipsei de folosință și profitul nerealizat”, se arată în raportul Corpului de control.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava, somat să restituie 16,4 milioane de lei în contractul Axialului Suceava – Iași, în urma unei sentințe definitive a judecătorilor

Consiliul Județean Suceava va aloca 16 milioane de lei pentru a salva zidurile Cetății de Scaun de degradările produse de infiltrațiile de apă

CJ Suceava va aloca fonduri pentru a elimina infiltrațiile de apă din zidurile Cetății de Scaun

Lucrări de 17 milioane de lei în derulare la Colegiul Național „Petru Rareș”, cu fonduri atrase de Primăria Suceava prin proiecte