Companiile de stat trebuie să devină o sursă de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajații acestora sau pentru companiile private care lucrează cu ele, în caz contrar fiind necesar să fie desființate sau transformate în instituții publice, transmite Corpul de control al premierului, citat de Mediafax.
”Companiile de stat – încă numeroase și aflate în poziții cheie ale economiei naționale, inclusiv în situație de monopol – trebuie să devină o sursă de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajații acestora sau pentru companiile private care lucrează cu companiile de stat. În situația în care o companie de stat nu face decât să administreze fonduri de la bugetul de stat, în loc să aducă fonduri la buget, această va trebui să fie desființată sau să fie transformată în instituție publică. Acestea sunt obiectivele pe care le va urmări Corpul de Control al Primului ministru în acțiunile de verificare a companiilor de stat, așa cum sunt controalele de la CNI și CNADNR, aflate în curs”, se arată pe pagina de Facebook a Corpul de control al premierului.
Aceeași instituție anunță acțiuni noi de control ”în puncte nevralgice ale administrației publice centrale și ale companiilor deținute de stat”.
Premierul Dacian Cioloș a afirmat la sfârșitul lunii mai că îi reproșează ministrului Transporturilor, Dan Costescu, că nu a abordat cu mai mult curaj restructurarea CNADNR, o companie care în opinia sa manifestă „o rezistență foarte mare” la reformă.





