Încadrat între echipajele auto ale Poliției și Jandarmeriei, microbuzul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, în care se afla seiful cu Coroana de aur a Reginei Maria, a ajuns ieri, cu puțin după ora 17:00, în fața Muzeului de Istorie.
Pentru prima dată după anul 1998 a ieșit din Tezaur
Doi jandarmi cu căști de protecție, veste anti-glonț și pistoalele automate s-au postat de o parte și de cealaltă a ușii din spatele microbuzului și, în prezența directorului CMB, Constantin-Emil Ursu, doi salariați din serviciul administrativ al muzeului sucevean au descărcat seiful și au intrat cu el în instituție.
Un paznic civil la intrare și jandarmi înarmați din Detașamentul de Pază și Protecție Instituțională din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava asigurau securitatea muzeului.
În sala de expunere cu ferestrele obturate cu panouri blindate, mulți jurnaliști și cameramani.
Muzeografii și conservatorii au trecut imediat la scoaterea valoroasei piese din micul seif împrumutat de la Sucursala BCR Suceava, au dezambalat piesa, realizată din aur și decorată cu pietre prețioase și semiprețioase (care cântărește 1854 de grame) și au așezat-o pe postamentul deja pregătit, drapat cu catifea roșie.
Asigurată la valoarea de 25 milioane euro
Ușor deformată (turtită) din pricina modului în care a fost depozitată, Coroana Reginei Maria, care a părăsit acum pentru prima dată după anul 1998 (când a fost dusă la festivitățile de la Alba Iulia organizate cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înfăptuirea României Mari) Tezaurul din cadrul Muzeului Național de Istorie a României, a devenit, pentru zece zile, cel mai valoros exponat din muzeul sucevean.
Asigurată la valoarea de 25 milioane de euro, coroana a fost adusă cu plata unei prime de asigurare de 19.500 lei.
Pe parcursul celor zece zile cât se va afla la Suceava, „scutul” de protecție și securitate al coroanei dispune de un sistem electronic cu senzori, personal de pază civil și jandarmi înarmați.
Piesa se va afla permanent și sub supravegherea unui muzeograf și a unui conservator, care vor asigura, cu aparatură specială, microclimatul încăperii.
Expoziția „Coroana Reginei Maria – un simbol al României reîntregite”, care se deschide astăzi la ora 12:00, este, cu siguranță, evenimentul expozițional al anului.