Artistul plastic humorean CORNELIU TINCU, despre care criticul de artă Valentin Ciucă scrie în medalionul pe care i l-a dedicat în monumentalul album “Un secol de arte frumoase în Bucovina” că este “un veritabil sacerdot care slujește smerit în altarele armoniei…ale cărui expoziții au credibilitatea profesională a unui creator-implicat și calitățile unui colorist care modelează pasta în așa fel încât suprafața să dobândească sonorități minerale”, a avut săptămâna trecută două vernisaje într-o singură zi.
– “Sunetul culorii”
Primul dintre acestea, de o consistență covârșitoare, care a adunat în galeria Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului toată “crema” spirituală a urbei, vernisaj la care primarul Marius Ursaciuc a venit însoțit de aproape tot corpul de consilieri locali humoreni, dând astfel un exemplu și un semnal că aleșii sunt alături de actul cultural, a aliniat pe simeze 29 de lucrări, realizate în culori de ulei și acrylic într-o formulă plastică inedită, în care formele și planurile au fost reliefat conturate cu sfoară “îngropată” în pasta de culoare, “o tehnică – cum a spus hâtru autorul – cu sfoară dar fără să trag sforile”. “Colorist cu ample valențe narative”, Corneliu Tincu, pe care l-a prezentat chiar Valentin Ciucă, “s-a întrecut de data aceasta pe sine”, cum spunea unul dinte invitații la vernisaj. Lucrări cu arome autohtone (“Odaie la Poiana Șarului”, “Fânarul”, ”Iarnă la Capu Câmpului”), naturi statice în care reliefurile de contur urmăresc o domestică rânduială obiectuală (“Farfuria cu pere”, “Serviciul de ceai”, “Fructieră”), personaje vag definite (“Model pe scaun verde”, “Fata cu vestă neagră”, “ în peisaj rural”), și desigur, aproape de neevitat în articulările plastice ale “profesorului de frumusețe cu aer de boem parizian”, metafore ale instrumentelor muzicale (“Muzica mută”, “Chitara”, “Fata cu chitara”), conturează orizontul circular al acestei desfășurări în care, așa cum remarca Valentin Ciucă și cu alt prilej, petele de culoare au, pe de o parte, o anumită “moliciune”, iar pe de alta, sunt “aproape rugoase”. O expoziție pe care Corneliu Tincu a prezentat-o ca fiind rezultatul permanentei lupte cu sine “din dorința de a face mereu ceva nou”. “Caut, caut și iar caut”, a spus el, adăugând că, dacă ar fi trebuit să-i găsească un nume, ar fi putut s-o intituleze “Sunetul culorii”.
– “O artă a inefabilului și a pudrei de culoare”
Pasul următor pe urmele aceluiași artist plastic (care, așa cum spunea același Valentin Ciucă, “manifestă disponibilități reale pentru interpretarea universului rural” dar care poate “trece dezinvolt de la impresii la construcții mentale atent elaborate”, disponibilități care “îi permit să gloseze abundent pe tema peisajului și să confere imaginii polivalente sensuri”) l-am făcut la “Ateneul Artelor” de la pensiunea “Casa Albă” din Vama, unde erau expuse o suită de pasteluri în care autorul glisează pe o partitură aproape lirică prelucrând secvențe dintr-o realitate care-i este familiară (peisaje din obcinile bucovinene și din peregrinările sale pescărești din Delta Dunării). Pasteluri pe care Valentin Ciucă le-a caracterizat ca fiind “o grație, o artă a inefabilului și a pudrei de culoare” iar Mircea Dăneasă (cu care exegetul ieșean a avut un dialog care a captivat asistența din galeria de la “Casa Albă”, “o galerie de suflet”, “un punct fix pe harta spirituală a Bucovinei”) a subliniat că în ele “există trăire și vibrație”. Vibrație care s-a transmis apoi sonor către public și prin microrecitalul de pian al lui Marius Vernescu, premiat la Festivalul Internațional de Jazz de la Montreaux, moment pe care Valentin Ciucă l-a apreciat esențializat: “Superb. Răsfăț!”.
