Maestrul Corneliu Tincu, care și-a întrerupt zborul colorat și și-a încheiat parcursul terestru cu o generozitate discretă, a fost condus miercuri pe ultimul drum bornat de Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și grădina cu suflete din cimitirul orașului Gura Humorului.
Fântâna de vise
L-au însoțit membrii familiei, prietenii, colegii de breaslă și de catedră, reprezentanții comunității humorene și foștii săi elevi, toți cei care-au văzut că, de la o bucată de vreme, în ochii lui, altădată ageri și limpezi, se oglindeau deja două lumi: cea de care se despărțea cu satisfacția lucrului bine făcut, dar și cu regretul că nu și-a împlinit toate visele, și cea care-l îmbia să pășească dincolo de poarta veșniciei.
Corneliu Tincu, care și-a împărțit viața între atelier și catedră neavând vreme de risipiri marginale, risipiri în sensul deturnării energiilor sale creatoare (pentru că și-atunci când mergea câteva zile în Deltă lua cu el, odată cu undițele, șevaletul și pensulele), și-a alimentat permanent fântâna de vise, fântână din care-au sorbit și discipolii săi.
Cu lacrimi de clopot
Dincolo de emoția participativă, dincolo de liniștea apăsătoare a despărțirii de umbra pământeană a maestrului, pulsa încă, deși anesteziată de tristețea momentului, ultima dorință mărturisită public de Corneliu Tincu la vernisajul expoziției retrospective organizate cu prilejul împlinirii vârstei septuagenare: cea de a lăsa humorenilor, care l-au adoptat și alături de care a trăit vreme de mai bine de patru decenii, un monument care să marcheze spațiul public, monument (a cărui machetă a fost prezentată în expoziție) care reunește trei elemente esențiale, casa, biserica și natura, care circumscriu exemplar emblema orașului turistic Gura Humorului.
Cu lacrimi de clopot, Corneliu Tincu a lăsat această dorință-provocare spre împlinire posterității, cu nădejdea că nu va fi îngropată sub lespedea uitării.
Dumnezeu să-l odihnească și să se îngrijească de sufletul lui!
