Cornel Nistorescu, trimis în judecată în dosarul privind accidentul pe care l-a provocat în 2008



Jurnalistul Cornel Nistorescu a fost trimis în judecată în dosarul privind accidentul pe care l-a provocat în decembrie 2008, în urma căruia au fost răniți grav doi tineri, au declarat, miercuri pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Jurnalistul Cornel Nistorescu a fost implicat, în 6 decembrie 2008, într-un accident rutier în urma căruia doi tineri au fost răniți grav, după ce au intrat cu motocicleta în mașina condusă de ziarist, pe care acesta a întors-o într-un scuar, pătrunzând apoi pe celălalt sens de mers.
Cornel Nistorescu se afla, în sâmbăta de 6 decembrie, în jurul orei 21.00, la volanul unui BMW pe Bulevardul Lascăr Catargiu, în sensul de mers dinspre Piața Victoriei spre Piața Romană, iar la intersecția cu strada Gheorghe Manu a întors mașina într-un scuar și a pătruns apoi pe sensul celălalt de mers, de unde venea o motocicletă Honda pe care se aflau doi tineri – un băiat și o fată.
Șoferul motocicletei, Tiberiu Florescu (34 de ani) nu a mai putut evita impactul cu mașina condusă de jurnalist, atât el, cât și tânăra care îl însoțea, fiind răniți grav și transportați la spital.
Lui Cornel Nistorescu i-a fost suspendat permisul de conducere și i s-a întocmit dosar penal, fiind, totodată, testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Cei doi tineri acroșați de autoturismul lui Nistorescu au avut nevoie de spitalizare, fata fiind cel mai grav rănită.
Astfel, Nistorescu va fi judecat pentru vămătare corporală gravă din culpă, Judecătoria sectorului 1 București urmând să decidă în acest caz.