Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a mulțumit, miercuri, omologului italian, Federica Mogherini, pentru că a acceptat ca un diplomat român să lucreze în echipa Președinției italiene a UE, în a doua parte a anului 2014, informează Mediafax. „Vreau să-i mulțumesc doamnei ministru pentru deschidere și pentru faptul că domnia sa a acceptat ca pe perioada Președinției italiene a UE să poată fi detașat un diplomat din MAE român care să lucreze în echipa Președinției italiene. Credem că va fi benefic pentru ambele părți”, a declarat ministrul de Externe, Titus Corlățean, în cadrul conferinței de presă comune cu șefa diplomației italiene, Federica Mogherini, aflată miercuri într-o vizită oficială la București.Totodată, Titus Corlățean a precizat că România va acorda „un sprijin extrem de consistent din punct de vedere politic pentru prioritățile Președinției italiene, cu atât mai mult cu cât există teme care ne interesează în mod direct”: creșterea economică, crearea de locuri de muncă în spațiul UE, în special pentru cei tineri.




