Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, vineri, cu referire la declarațiile ministrului francez de Interne pe tema intrării României în Schengen, că sprijinul Franței pe acest subiect este menționat explicit într-un document oficial semnat de premierii român și francez.
Titus Corlățean a făcut aceste declarații în contextul în care ministrul de Interne francez, Manuel Valls, a afirmat, recent, că deschiderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria „nu este pe ordinea de zi”, oficialul de la Paris declarându-se „mai mult decât rezervat” în legătură cu această posibilitate.
Totodată, răspunzând unei întrebări, Colățean a spus că nu a fost necesar ca MAE român să ceară explicații ca urmare a declarațiilor făcute de ministrul francez.
„A fost interesant că, chiar înainte să apucăm să cerem anumite explicații, pe cale diplomatică, am primit aceste lămuriri. Și ele, de fapt, confirmă o poziție a Franței, o poziție oficială a statului francez, astfel cum a fost confirmată pe de o parte prin parteneriatul strategic dintre România și Franța și prin foaia de parcurs cu măsuri concrete de implementare a parteneriatului strategic, foaie de parcurs semnată de prim-miniștrii ai României și ai Franței la Paris, în cadrul vizitei oficiale întreprinse de domnul Victor Ponta. În această foaie de parcurs, sprijinul pentru eforturile României de aderare la spațiul Schengen este trecut explicit într-un document oficial semnat de doi prim-miniștri”, a declarat Titus Corlățean.
El a mai spus că relația româno-franceză cunoaște o perioadă foarte bună din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, cultural și al cooperării internaționale.
„Pentru noi a fost foarte importantă declarația oficială a primului ministru francez în cadrul vizitei pe care a întreprins-o acum câteva luni la București și care a spus foarte clar, sprijinul Franței pentru aderare este posibil în doi pași, în două etape”, a declarat ministrul român.
El a mai precizat că poate să înțeleagă, ca om politic, „dinamica și sensibilitatea unor dezbateri politice interne la nivel național în Franța”.
„Și astfel de declarații precum cea a ministrului de Interne francez apar, nu reprezintă chiar o surpriză. Pe de altă parte, ceea ce este mai important este decizia la nivelul statului și această decizie este confirmată prin semnarea unui document oficial de către premierul francez și prin declarațiile publice oficiale ale premierului francez. Și noi contăm pe sprijinul Franței, așa cum de altfel avem o înțelegere la care am ajuns în relația bilaterală”, a mai declarat Titus Corlățean.
Ministrul francez de Interne a declarat, joi, pentru postul de radio France Inter, că deschiderea spațiului Schengen pentru România și Bulgaria „nu este pe ordinea de zi”, declarându-se „mai mult decât rezervat”, în legătură cu această posibilitate.
Întrebat în legătură cu afirmația președintei Frontului Național, care asigură că decizia privind intrarea României și Bulgariei în Schengen este deja luată, Manuel Valls a declarat: „Marine Le Pen este incompententă”.
„În prezent nu există o decizie în privința intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen și ca ministru de Interne, care participă la Consiliul miniștrilor de Interne din UE, sunt, evident, mai mult decât rezervat în legătură cu deschiderea, astăzi, a acestor frontiere, atât timp cât România și Bulgaria nu îndeplinesc anumite eforturi”, a declarat el.
„Nu este astăzi pe ordinea de zi și vă spun acest lucru foarte clar. Nu la 1 ianuarie, atât timp cât nu vor fi luate măsuri pentru garantarea securității celorlalte țări și celorlalți cetățeni”, a explicat Valls.