Ministrul de Externe, Titus Corlățean, afirmă în scrisoarea transmisă marți omologilor din țările UE și NATO, precum și conducerilor UE și Consiliului Europei, că desemnarea de către președintele Traian Băsescu ca premier a lui Victor Ponta este „necesară și legitimă”.
Corlățean amintește în scrisoarea sa, dată publicității de MAE, că USL va deține majoritatea absolută în Parlament, românii exprimându-și foarte clar opțiunea asupra majorității guvernamentale, iar delegația de observatori a Adunării Parlamentare a OSCE a evaluat pozitiv desfășurarea scrutinului.
„Aceste concluzii confirmă așteptările legitime ale cetățenilor României, dar și cele exprimate de parteneri internaționali ai României, ca toți actorii politici din România să respecte voința cetățenilor care au validat prin vot mandatul Guvernului USL. În acest sens, desemnarea de către Președintele României a candidatului la funcția de prim-ministru în persoana actualului premier, co-lider al prezentei coaliții guvernamentale va constitui o expresie necesară și legitimă în plan politic și instituțional a voinței populare, care va răspunde integral standardelor și principiilor democratice europene”, a afirmat Corlățean în scrisoarea sa.
De asemenea, el apreciază că România trebuie să facă față în acest moment complex pentru viitorul Europei și să rămână angajată principiilor și valorilor fundamentale ale democrației, statului de drept și drepturilor omului și obiectivului construcției unei Europe puternice. „Stabilitatea politică în România și respectarea opțiunii clar exprimate de poporul român la alegerile din 9 decembrie 2012 reprezintă, din această perspectivă, repere esențiale”, a adăugat Corlățean.
El a vorbit și de solidaritatea în fața sfidărilor actuale care „constituie un imperativ major”.
„În ceea ce ne privește, contăm pe sprijinul partenerilor europeni și euroatlantici, care au fost întotdeauna alături de noi în promovarea obiectivelor fundamentale ale României de integrare europeană și euro-atlantică, indisociabil legate de consolidarea unei societăți democratice autentice”, încheie ministrul de Externe.
Corlățean a anunțat marți că va trimite în cursul zilei scrisori omologilor din țările UE și NATO, precum și conducerii UE și Consiliului Europei, cuprinzând o evaluare a MAE privind alegerile, dar și așteptările privind desemnarea premierului.