Una dintre „ocinile lui Corlat” de pe valea Moldovei, singura care-i mai păstrează numele, Corlata, împărtășește, din 13 septembrie 1473, soarta Berchișeștilor, cu care se și contopește, mai ales după anul 1577, când ambele ajung sub stăpânirea călugărilor de la Moldovița.
Între anii 1762-1772, se stabilesc la Corlata ardelenii Toma Trinșan (Bârgău), Ion Mintean (Mintiu), Axentie Buburuză (Bârgău), Vasile DONISĂ (Rodna), Sava Măgariu (Leșu Ilvei), Vartolomei Husar (olar din Leșu Ilvei), Damian Morariu (Leșu Ilvei), Vasile Vola (Leșu Ilvei), Valentin Vargă (Rodna), Ion Bârgăuan (Leșu Ilvei), Gavril Persiec (străbunul neamului Piersic, din Leșu Ilvei), Vasile și Iacob Bartoș (Bârgău), Alexie, Simion și George Samson (Leșu Ilvei), Filip Mintean (Mintiu), Ioniță Borș (Bârgău), Ioniță Budu (Bârgău), Maftei Bârgăuan (Bârgău), Petru, Florea și Axenti Buburuză (Bârgău), Nicolae Condrea (Bârgău), Ioniță Ianuș (Ilva Mică), Constantin Ștefan (Ilva Mică), Vasile Șobrea (Rușii Bârgăului), Andrei Seriton (Rușii Bârgăului), Ursu Farinoi (Rodna), Vasile Morariu (Leșu Ilvei), Mihai Vola (Leșu Ilvei) și Ilie Condrea (Bârgău).
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Corlata, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 7 femei sărace, 1 țigan, 1 nevolnic, 1 dascăl, 2 case pustii și 34 birnici.
În 1774, Corlata avea 34 familii, 32 familii fiind, deci, provenite din Ardeal iar 2 familii fiind cele ale preotului și cântărețului bisericesc, numărul familiilor scăzând, în 1775, la 1 popă și 25 țărani, dar ajungând, în 1784, la 60 de familii, după colonizarea, din 1778, cu alte 12 familii de emigranți transilvăneni, și anume: George, Iosif și Ioan Zabudaș (Bungard pe Someș), Ion Ardelean (Cușma, Năsăud), Andrei Trifan (Chiochiș, Năsăud), Mihai Miculă (Șieuț, Cluj), Dumitru Rusu (Șieuț, Cluj), Simeon Boca (Șieuț, Cluj), Simeon Onuț (Șieuț, Cluj), Lazar Burtă (Șieuț, Cluj), Lupu Trifan (Șieuț, Cluj) și Ilie Ilovan (Șieuț, Cluj).
În 1843, biserica Sfântul Mihail din Corlata, cu 310 enoriași, înălțată în 1777, restaurată în 1826 de Matei Căpitanul, avea postul de preot vacant. În 1876, când biserica din Corlata era filială a comunei bisericești Berchișești și Corlata, cu 1.739 enoriași, paroh era, ca și la Berchișești, Mihail Ieremievici, născut în 1826, preot din 1850, paroh din 1853. În 1907, biserica poartă hramul Sinților Arhangheli Mihail și Gavril, paroh fiind același Mihail Ieremievici, cantot fiind, din 1900, Anania Velehorschi, născut în 1873.
În 1890, Corlata avea 679 locuitori, primar fiind Ioan Buta, iar învățător – Vasile Clipa, deși școala din Corlata, cu 2 clase, urma să fie deschisă din toamna anului 1891[2].
Adunând „cântece populare românești din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[3], în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor și de la corlățeanul Tanasi Mazere (30 ani în 1914).
CORNU LUNCII – STELENEȘTI. Numit, până în 1775, când a fost rupt în două de granița Bucovinei, Stanilești, Stenilești sau, mai în vechime, Stăniga, pentru că pe vatra lui se afla „biserica de la Sluga Stan”, din lemn, menționată, în 11 iulie 1428, printre primele 50 de biserici din „ținutul Sucevii”, închinate, de Alexandru cel Bun, mănăstirii Bistrița, Cornu Luncii are o istorie adevărată abia din 1775, deși are parte de atestare documentară încă din 16 februarie 1424, când Stăniga intra în uriașul patrimoniu latifundiar al popii Iuga, fratele lui Sluga Stan Fultic, dar și al lui Nan.
Recensământul lui Rumeanțev[4], din 1772-1773, înregistrează la Sasca, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „38 – toată suma caselor”, însemnând 20 scutelnici ai banului Ștefan Sturza, 6 femei sărace, 3 nevolnici, 5 case pustii și 4 birnici.
„Zastavna” de la Cornu Luncii este amintită ca loc de trecere în Moldova și în 25 aprilie 1847.
La Cornu Luncii s-au născut medicul Irimie Bistriceanu (25 aprilie 1896) și prozatorul Constantin Blanaru (14 februarie 1940).
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 346
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 36, 1876 p. 53, 1907 p. 94
[3]MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940
[4]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 345